Sari la conținut

Părinţi din inimă | După ce copiii lor au crescut, doi pensionari au luat în grijă patru fete

Are 4 fete și 4 băieți care, după ce au crescut, s-au dus la casele lor, iar ea a rămas singură. Inima ei este plină de iubire așa că a luat în grijă câțiva copii pe care nu-i voia nimeni. A devenit asistent maternal iar, când a ieșit la pensie nu i-a putut abandona pe cei care aveau atât de multă nevoie de ea. Povestea unei mame din inimă, chiar acum!

Pentru că a avut mereu inima plină de bunătate, Elena Rusu a simțit că nu poate trăi departe de copii. Așa că, după ce fiii și fiicele ei s-au așezat la casele lor, a urmat cursurile de asistent maternal. În scurt timp ea și soţul său, Mihai, au luat în grijă doi copii și i-au învățat ce înseamnă o familie.

„Familie înseamnă un loc unde să fim noi înșine”, spune unul dintre copii.

„Înainte nu aveam cu cine să vorbesc. Nu aveam cui să mă descarc, nu aveam pe cineva lângă mine să mă ajute. Acum am venit la bunica și îmi spune să mă descarc de ce am pe suflet.”, povesteşte altul

Mihai Rusu: „Mie îmi vine a plânge, că dacă le vedeați dumneavoastră, plângeați ca și mine când le-am adus. Au fost chinuite”.

Soții Rusu au acum grijă de 4 fete. Cele mari le spun "bunicul și bunica". Pentru cea mica, o fetiță care suferă de autism, sunt "mama și tata". Ultimele două sunt surori și au fost abandonate noaptea, pe scările Direcției pentru Protecția Copilului din Iași. Nu au vrut să le despartă, așa că le-au luat pe amândouă acasă la ei.

Mihai Rusu: „Dacă îi vedeați când i-am adus le plângeați de milă. Ca să-i lase noaptea la 12:00 la poarta instituției... să lași copiii și să fugi. Vă gândiți...e ceva...”

Elena Rusu: „Lumea a luat-o razna. Ca să faci copiii și să-i lași în stradă... Nu știu ce gândesc. Nu mă pot pricepe. Dar eu țin minte că mama mea spunea: "mămăligă de cenușă de-oi mânca și nu vă dau!"

Mihai Rusu: „Ne-am învățat cu dânșii și parcă sunt ai noștri”.

Elena Rusu: „Dumitriţa când am adus-o, ce lupte am avut! Ieșea în grădină și ţipa: eu n-am mai văzut familie ca aici. Toată ziua carte, carte, spală-te, îngrijește-te. Cu încetul am reușit. Acum e la liceu, la Iași, la Ion Holban. Îi place”.

Fiica: „Fiind o fire mai liberă, să nu am reguli, aici s-au schimbat multe. Am ora fixă să intru în casă. Mi se pare mai bine, mai educativ așa, să aiba grijă de noi.”

De curând, Elena a ieșit la pensie și ar fi putut să dea copiii inapoi. Dar a simțit că este mama din inimă, nu din obligație. Nu ar fi vrut ca fetele de care are grijă să rămână și a doua oară fără părinți. Ea are o pensie de 500 de lei, soțul ei de 800 de lei, dar nu se plâng. Tot ce contează este că sunt sănătoși și..alături de copiii pe care-i cresc de mai bine de 7 ani.

Elena Rusu: „Și zice... Acum cum faceți? Păi copiii nu-s un obiect să-i iei de aici să-i muți dincolo. Deja ei au atâtea traume, mutați de colo-colo. Zic, nu îi dau, orice ar fi. Mă mulțumesc cu cât este și ce mănânc eu mănâncă și ei și mergem inainte”.

Mihai Rusu: „Eu nu pot fără ele. Uite...că îmi vine a plânge...Dacă ar fi să le ia, nu le dau. Nu-mi trebuie niciun ban. Înțelegeți?”

Elena Rusu: „Așa-s de fericită că pot să fac ceva pentru ele, așa. Să le ajut. Bunica, nu am, îmi trebuie! Bunica, iar îmi trebuie! Du-te! Rezolvă-ți!”

Mihai Rusu: „Mă ajută! Hai încolo, hai la lemne, probleme prin grădină, la greblat. Udăm roșiile. Vara să veniți să vedeți ce frumos e cu ele. Și mi-e milă! Cum? Ți-e milă de o pasăre, dar de copii? (...) Și plus de asta, rămăsesem cu casa goală. Ai noștri s-au dus toți!”

Elena Rusu: „Și uitați! Nu-i frumos să fie veselie?”

Elena și Mihai sunt oameni simpli, dar au o inimă bună și le învață pe fete să fie harnice, curate, respectuoase și, să iubească școala! Este singura lor șansă!

Elena Rusu: „Noi căutăm să învețe lucruri frumoase, să țină minte ce e frumos. Le spun sa învete. Dumitrița mănâncă cărțile. A citit astă vară jumătate de bibliotecă. A lăudat-o doamna de română”.

Fiica: „Ne-a învățat să fim noi cu adevărat. Să iubim, să avem grijă de noi. Să am multă răbdare, cum are ea cu noi. Am învățat multe de când sunt aici. Aș vrea să rămân aici, la bunica. Cu siguranță ea o să mă țină”.

Mihai Rusu: „Le dam la liceu. O fi de plătit, plătim. Nu! La niciun cămin! Îi plătesc naveta, abonamentul. Plătim un milion pe lună. Nu...să stea la cămin s-o vedem vinerea? Nu! Eu să le văd aici!”

Elena Rusu: „Atâta timp cât suflu și pot să mă mișc..ei se bucură! Copilul așteaptă.”