Sari la conținut

Părinții la lopată, copiii la bulgăreală

Dacă pe bulevardele mari au fost mai mult nervi, pe străzile laterale şi în cartierele în care utilajele nu au intrat deloc, localnicii s-au împrietenit. S-au mobilizat, au scos lopeţile şi au dat zăpada la o parte. În unele locuri, omătul trecea de 50 de centimetri. 

Locuitorii zonei Sebastian din Capitală au găsit de dimineață aleea din fața blocului acoperită de zăpadă. Nu s-au supărat deloc. Şi-au sunat vecinii şi s-au apucat de dat la lopată. Din experienţa ultimilor ani, ştiu bine că utilajele nu trec pe acolo niciodată.

„Jumătate de oră să dau zăpada de la intrarea în bloc până la maşină şi sunt norocoasă că maşina e foarte aproape de intrare, dar mai durează acum, uitaţi-vă, zăpada are 50 de centimetri, până o dau din alee, până curăţ maşina...mai durează, dar e bună mişcarea!”, a spus Isabela Bejinariu.

Pentru alţii, a durat puţin mai mult.

Noi suntem aşa mai "tinerei" şi nu putem să facem mare efort. Încercăm să facem. În 54, eram în clasa a opta şi am plecat de la matei Basarab, până în Pantelimon pe jos. Zăpada era la vârful stâlpilor de telegraf şi ca să ieşim din casă au venit nişte vecini şi au făcut un tunel”, și-a amintit Mihai Rusu.

Pentru copiii aflaţi în vacanţă prelungită, ninsoarea este totuşi prilej de joacă şi de bucurie. În timp ce părinții lor erau ocupați să deszăpezească aleile din jurul blocului și mașinile, cei mici s-au bulgărit și s-au aruncat în zăpadă. 

Pe aceeași temă