Parlamentul a votat dublarea alocaţiilor, impactul bugetar este de 6 miliarde de lei. Cum a ajuns PSD să susţină acest proiect liberal

Data actualizării: Data publicării:
Venice Family Clinic's Art Walk & Auctions
FOTO: Getty Images

Parlamentul a votat dublarea alocaţiilor pentru copii. Decizia a fost luată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Măsura va avea un impact bugetar de aproximativ șase miliarde de lei, sumă de care Guvernul nu dispune acum, punct de vedere susţinut şi de Ministerul Muncii.  Liberalii spuneau că nu resping ideea dublării alocaţiilor, dar subliniau că această măsură trebuie să mai aştepte.

Social-democraţii care au insistat şi au introdus acest amendament le reproşau liberalilor că e ruşinos ce au făcut, că nu au avut cartelele de vot introduse, sperând să nu fie întrunit cvorumul necesar.

Proiectul modifică Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Pentru acesta au votat 179 de deputați iar 29 s-au abținut.

Prin amendamentul propus la proiect de președintele Comisiei pentru muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, este prevăzută majorarea cuantumului alocației de stat pentru copii astfel:

- 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

- 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;

- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a cerut retrimiterea proiectului de lege care prevede dublarea alocațiilor pentru copii la comisie, susținând că nu există punctul de vedere al guvernului și fișă fiscală. Propunerea a fost însă respinsă.

Proiectul a fost adoptat de Senat pe 11 martie.

Camera Deputaților este for legislativ decizional în acest caz.

Astfel, propunerea legislativă va merge la Președinte pentru promulgare.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri