Pasarelele au redus numărul accidentelor pe Valea Prahovei

Data publicării:
PASARELA DN 1 5952965-Mediafax Foto-Petre Bitoiu

Porţiunea din Drumul Naţional 1 care face legătura între Bucureşti şi Braşov este una dintre cele mai circulate şosele din ţară.

Într-o zi aglomerată pe tronsonul Comarnic Azuga trec în fiecare oră peste 1300 de maşini. Distanţa de 30 de kilometri era parcursă uneori chiar şi în 2 ore pentru că şoferii erau nevoiţi să oprească la 7 treceri de pietoni.

Zebrele au fost desfiinţate în vara anului trecut şi în locul lor au fost montate patru pasarele.

„Au mai fost luate şi măsuri vizavi de amplasare la sfârşit de săptămână, când e foarte aglomerat, a unor parapeţi care să blocheze accesul sau virarea la stânga în Buşteni pentru a nu crea ambuteiaje de trafic şi aglomerări”, a declarat George Grigorem comisar şef Direcţia Poliţiei Rutiere.

În ultimii 13 ani, pe tronsonul Comarnic Azuga au avut loc peste 300 de accidente grave, soldate cu aproape 500 de victime.

Contestate încă de la început de primarii din zonă, fie pentru că strică aspectul staţiunilor, fie pentru că ar fi fost construite mult prea înalte, pasarelele sunt considerate şi acum inutile.

„Pentru localitate şi pentru noi a fost un fiasco. (Aţi fi preferat sa nu o aveti?) Nu numai eu, cred ca toti primarii de pe Valea Prahovei, unde s-au montat pasarele, sunt de aceeaşi părere”, a spus Dorian Botoacă, primarul din Comarnic.

Ridicarea pasarelelor pietonale pe Drumul Naţional 1 a costat aproape 90.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri