Patriarhia Română: „Avem obligația să apărăm familia, constituită prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”

Gay hands

În contextul reluării pentru a treia oară în ultimii ani a unei propuneri legislative privind reglementarea parteneriatului civil, până acum respinsă cu largă majoritate parlamentară de fiecare dată, Patriarhia Română reiterează poziția ei.

Răspunsul societății și al autorităților publice la încercările actuale de-a submina familia tradiţională trebuie să țină cont de continuitatea acesteia în istorie ca dar al lui Dumnezeu-Creatorul pentru umanitate şi ca binefacere pentru viaţa unui popor. De aceea, Patriarhia Română atrage atenţia că parteneriatele civile încearcă să slăbească familia tradiţională sau să i se substituie și reprezintă un atentat la identitatea acesteia. Subminarea valorilor familiei tradiționale prin crearea unor alternative la aceasta periclitează familia naturală ca temelie a societății umane. De aceea, familia tradițională are dreptul și datoria de a-și proteja propria identitate, demnitate și continuitate”, se arată în comunicatul transmis.  

„Din cele mai vechi timpuri, poporul român a moștenit și a cultivat un respect deosebit față de familie, numită Biserica de acasă, având credința că aceasta este instituită și binecuvântată de Dumnezeu. Acest respect față de familie s-a concretizat în grija pentru o viață în armonie şi fidelitate, ajutorarea reciprocă a soților, nașterea de copii şi creșterea lor cu responsabilitate. Toate aceste valori au rămas peste veacuri trăsături fundamentale ale societății românești. De aceea, Biserica binecuvântează numai familia tradiţională. Patriarhia Română subliniază faptul că, atât Constituția României (art. 48), cât şi Codul Civil (art. 258) reflectă realitatea că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe drepturile și îndatoririle părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor şi consideră că aceste acte normative trebuie respectate şi aplicate, iar nu diminuată importanța lor prin instituții noi, fără nicio tradiție, dar care pretind drepturile ce decurg din căsătorie. Nici un angajament internaţional al României nu obligă statul român să legifereze relațiile în afara familiei constituite prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”, se mai arată în comunicat. 

De asemenea, Patriarhia Română precizează că „experiența altor state arată că aceste parteneriate civile sunt doar o anticameră a acceptării căsătoriilor între persoanele de același sex”.

Familia nu este doar un set de drepturi recunoscute soților de către stat, ci și o valoare socială, care susţine viaţa şi continuitatea unui popor. De aceea, subminarea familiei tradiționale nu poate fi decât în defavoarea binelui comun al societății. Deoarece în textul inițiativei se face mențiune la „creșterea și educarea copiilor aflați în întreținerea” persoanelor care au încheiat un contract de parteneriat civil, considerăm că, în contextul celor prezentate mai sus, adoptarea inițiativei privind parteneriatele civile ar avea efecte negative și în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Copiii riscă să fie privați, împotriva voinței lor, de afecțiunea maternă sau paternă, fapt care ar duce la efecte negative pe termen lung, prin substituirea acestora cu alte tipuri de afecțiune (două mame, doi tați etc.). Pentru toate aceste motive, Patriarhia Română solicită Camerei Deputaților, cameră decizională, să respingă și de această dată propunerea legislativă privind reglementarea parteneriatului civil, întrucât constituie un atentat la valoarea permanentă a familiei și la identitatea acesteia”, se mai arată în comunicat. 

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate