Patriarhul Daniel: Să oferim pace şi bucurie, mai ales celor săraci şi bolnavi, întristaţi şi singuri, refugiaţi şi înstrăinaţi

Data publicării:
pf daniel la slujba de sfintire
Patriarhul Daniel. Foto: Basilica.ro

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj credincioșilor cu ocazia  Sfintelor Paști 2023. „Sărbătoarea Sfintelor Paști luminează toată viața Bisericii și a fiecărui creștin”, afirmă Patriarhul României, care le adresează salutul pascal și urări de bine credincioșilor.

Mesajul Patriarhului:

„În noaptea de Paști cântăm: Acum toate s-au umplut de lumină, și cerul și pământul și cele dedesubt.

Aceasta înseamnă: Acum toate cele create s-au umplut de înțelesul lor ultim. Toate se îndreaptă spre lumina vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu. De ce? Pentru că Hristos cel răstignit și înviat a biruit păcatul, iadul și moartea, dăruind lumii viață veșnică, netrecătoare.

Așadar, sărbătoarea Sfintelor Paști luminează toată viața Bisericii și a fiecărui creștin, deoarece, prin botez, pocăință, Euharistie și milostenie, ne unim cu Hristos cel răstignit și înviat, biruitorul morții.

Sărbătoarea Sfintelor Paști ne cheamă astăzi să oferim celor din jurul nostru lumină, pace și bucurie, mai ales celor săraci și bolnavi, întristați și singuri, refugiați și înstrăinați.

Vă adresăm tuturor doriri de sănătate și fericire, pace și bucurie, dimpreună cu salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România prin care ar putea trece trupele NATO într-o situație de urgență. De ce drumurile devin...
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă