Patronii absenți duc firmele în declin

Data publicării:
DINU patriciu 5050235-Mediafax Foto-Silviu Matei

O afacere de succes, aşa putea fi numită firma de transport Edy Spedition. Dar din vârf a fost doar un pas până la căderea în gol.

După decesul patronului, cea mai mare companie de transport rutier de marfă din România a avut grav de suferit. Flota de mașini s-a redus până la un sfert față de cele 1.200 de tiruri câte erau în garaje în 2008.

Afacerea a fost preluată de Eduard Popa, fiul fondatorului companiei, care avea atunci 21 de ani.

Bogdan Belciu, analist economic: În cele mai multe cazuri, copiii oamenilor de afaceri au ajuns la maturitate, au terminat facultatea, dar n-au avut timpul efectiv de a acumula suficientă experienţă.

Lipsa de experienţă şi viziune s-a văzut şi în cazul afacerilor Aldis deţinute de George Naghi.

După decesul lui George Naghi, afacerile cu mezeluri au început să aibă probleme. Au urmat disponibilizări şi restrângerea activităţii.

Şi în privinţa afacerilor lui Dinu Patriciu, situaţia este asemănătoare. Averea omului de afaceri a scăzut dramatic în ultima parte a vieţii sale. Moştenirea a ajuns la 250 de milioane de euro, după ce în 2007 fusese cel mai bogat om din România, cu o avere de peste 3 miliarde de euro.

Cristian Păun, analist economic: Rămân afaceri închise, de casă, de familie, şi mai devreme sau mai târziu, au o problemă atunci când şeful familiei dispare.

Nici afacerile lui George Copos, patronul Ana Holding, nu au mai mers la fel de bine după arestarea lui.

La scurt timp după ce George Copos a fost închis, s-au închis şi o parte dintre cofetăriile şi patiseriile deţinute de acesta: afacerile au fost preluate însă de Alexandra Copos, fiica acestuia. Ea a regândit gama de produse şi a adus o nouă echipă de management. Astfel compania a trecut de la pierderi mari la profit.

Analiştii spun că în România nu există încă o educaţie în domeniul afacerilor. Patronii nu pregătesc niciodată predarea de ştafetă a conducerii şi nu iau în calcul scenariile în care ei nu se mai pot ocupa de firmă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri