Patru persoane și-au pierdut viața, în această dimineață, într-un accident feroviar. Care sunt cele mai grave accidente de acest gen

Data actualizării: Data publicării:
greva cfr _thinkstock
way forward railway

Patru persoane și-au pierdut viața, joi dimineața, după ce au fost lovite de tren pe magistrala 800 București-Constanța, în halta Brănești. Dintre aceștia, trei erau minori și, potrivit spuselor mecanicului, femeia, care era mama copiilor,  nu a reacționat la semnalele sonore pe care acesta le-a dat atunci când a observat-o în apropierea liniei de cale ferată, potrivit Agerpres.

 

Cele mai grave accidente de acest gen au avut loc la:

8 septembrie 2013 — 11 persoane au murit, printre care și doi copii, după ce o dubiță a fost lovită de un tren, în zona fabricii de medicamente Antibiotice din Iași, șoferul neasigurându-se în momentul trecerii peste linia de cale ferată, spre localitatea Uricani. 
8 septembrie 2012 — Opt persoane au murit și alte două au fost grav rănite, la o trecere de cale ferată semnalizată, între localitățile Sfântu Gheorghe și Ozun, după ce trenul 4012, care circula pe ruta Târgu Mureș — Brașov, a lovit un tractor cu remorcă. 
21 iunie 2011 — Patru persoane au murit în zona Pasajului Muncel, din județul Iași, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit în plin de trenul rapid București — Suceava, întrucât șoferul mașinii nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată. 
30 decembrie 2010 — Patru persoane au murit, după ce un tren care circula pe ruta Dorohoi-Iași a izbit o mașină, la trecerea la nivel cu calea ferată, în dreptul comunei Albești din județul Botoșani. 
16 octombrie 2013 — 15 persoane au fost rănite într-un accident feroviar produs între localitățile Monor și Vătava din județul Bistrița-Năsăud, în care au fost implicate un tren de marfă și o drezină. 
14 august 2009 — 14 persoane au decedat, iar alte două au fost grav rănite, după ce un microbuz a fost lovit de trenul Săgeata Albastră Brașov — Iași, în apropierea comunei Scânteia, din județul Iași. Vinovat de accident a fost șoferul microbuzului, care a decedat la spital. 
31 mai 2009 — Șapte persoane au fost rănite, după ce un autocamion a intrat în coliziune cu o garnitură de tren de persoane, la o trecere de nivel de pe ruta Băile Călacea-Satchinez, provocând deraierea a două vagoane. Vinovat de producerea accidentului a fost șoferul, care nu s-a asigurat la trecerea de nivel peste calea ferată.

***

Accidente feroviare produse în anii 2016 și 2017:

18 iulie 2017 — Traficul feroviar între Timișoara și Buziaș a fost oprit, în urma impactului trenului InterRegio 9616 cu un autovehicul condus de o șoferiță care nu a acordat prioritate garniturii feroviare, în urma accidentului fiind rănite conducătoarea auto, precum și o fetiță în vârstă de 3 ani. Accidentul s-a produs la pasajul dintre localitățile Hitiaș și Buziaș, pe fondul neacordării de prioritate de către autovehiculul în care se aflau femeia de 43 de ani și fiica acesteia, în vârstă de 3 ani.

1 iunie 2017 — Cinci persoane au decedat în urma unui accident produs în halta Viișoara de la intrarea în municipiul Bistrița, după ce o mașină a fost lovită de un tren. Mașina a fost târâtă circa 150 — 200 metri în urma impactului.

13 mai 2017 — Un autoturism condus de un angajat al societății de salubrizare Drusal a fost lovită de un tren pe drumul care duce spre unul dintre punctele de lucru ale societății Drusal, aflat la periferia municipiului Baia Mare, drum care este traversat de linia de cale ferată. În urma impactului, persoana, care se afla singură în mașină, a suferit multiple leziuni.

27 martie 2017 — Două persoane au fost rănite după ce o autoutilitară care transporta muncitori către o platformă industrială a fost lovită de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată din Ploiești.

13 februarie 2017 — Un tren de călători a lovit o autospecială de poliție, polițistul care se afla în mașină a rămas încarcerat în autovehicul. 


30 noiembrie 2016 — Patru persoane, dintre care doi copii, au fost rănite în urma unui accident feroviar produs în localitatea suceveană Todirești, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de locomotiva trenului Cacica-Suceava, la un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată. 


15 octombrie 2016 — O autoutilitară a fost lovită de un tren de marfă la o trecere de nivel peste calea ferată în localitatea Mintia, în apropiere de Deva. Șoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a scăpat cu viață. Acesta nu a respectat semnalele acustice și luminoase ale barierei de la trecerea peste calea ferată, mașina sa fiind surprinsă și lovită de locomotiva trenului. Circulația trenurilor în zona accidentului a fost afectată aproximativ o oră.

17 septembrie 2016 — O mașină a fost lovită de Trenul Interregio 1872 care se deplasa pe ruta Câmpulung — București, în zona orașului Mioveni, județul Argeș. Șoferul autoturismului nu a acordat prioritate trenului și a fost lovit în plin. În urma coliziunii, bărbatul a fost rănit și transportat la spital, iar locomotiva trenului a fost avariată.

24 august 2016 — Un copil în vârstă de 15 ani, care se deplasa într-o căruță, a fost grav rănit, după ce atelajul a fost lovit de un tren, pe raza localității vasluiene Banca.

17 august 2016 — O mașină a fost acroșată la Sebeș, județul Alba, de un tren care circula pe relația Sibiu — Vințu de Jos, ocupanții acesteia scăpând nevătămați.

7 august 2016 — Un biciclist de 25 de ani a murit după ce a fost lovit de tren, la Pasajul Cernica de pe șoseaua de centură a Capitalei.

29 mai 2016 — Locomotiva trenului accelerat Constanța — Arad a deraiat în localitatea hunedoreană Zam, după ce a lovit remorca unui autotren, care se angajase în traversarea căii ferate fără să se asigure și fără să țină cont că semnalele acustice și luminoase de la trecerea de nivel erau în funcțiune. Niciunul dintre cei 50 de pasageri aflați în trenul accelerat nu a suferit traumatisme în urma accidentului, și nici șoferul autotrenului, în vârstă de 38 de ani, nu a prezentat leziuni la controlul medical. 


28 mai 2016 — Două persoane au decedat, iar o a treia a fost în comă, după ce un tren a acroșat un autoturism, în preajma localității Slobozia Ciorăști din județul Vrancea.

17 mai 2016 — O persoană a murit, iar alta a fost grav rănită după ce o mașină, al cărei șofer nu s-a asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată, a fost lovită de un tren, la Doicești, județul Dâmbovița. 


23 aprilie 2016 — Un bărbat a decedat în comuna arădeană Șofronea, după ce autoturismul său a fost lovit de o locomotivă la o trecere de nivel cu calea ferată. Aflat la volanul autoturismului personal, bărbatul, care se afla singur în autoturism, s-a angajat fără să se asigure în traversarea căii ferate Arad — Curtici, autoturismul fiind surprins de o locomotivă care se deplasa spre Arad.

3 aprilie 2016 — Un bărbat în vârstă de 35 de ani a decedat, după ce mașina în care se afla a fost lovită, la o trecere de cale ferată din localitatea Cristian, județul Brașov, de un tren personal care face curse între Brașov și Zărnești.

23 martie 2016 — O autocisternă încărcată cu gaz petrolier lichefiat a intrat în coliziune cu un tren de persoane, în zona Tunari, județul Ilfov, între localitățile Căciulați și Balotești. În tren se aflau circa 100 de călători, care nu au fost răniți.

31 ianuarie 2016 — Patru persoane au fost rănite într-un accident feroviar care a avut loc la pasajul dintre localitățile Pesac și Șandra, județul Timiș. Șoferul unui autoturism nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată, iar mașina a fost surprinsă și izbită în plin de un tren personal. Una dintre cele patru persoane a necesitat descarcerarea, două prezentau traumatisme la nivelul coloanei vertebrale, una prezenta fracturi deschise la nivelul membrelor, iar cea de-a patra prezenta traumatisme la torace și pe corp. Acestea au fost preluate de echipajele de prim-ajutor prezente la fața locului și au fost transportate la spital.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri