Percheziţii în şapte judeţe şi în Bucureşti. Prejudicu de 1,8 milioane de lei într-un dosar de înşelăciune

Data publicării:
perchezitii
Sursa: captură video

Un număr de 39 de percheziţii au loc marţi în şapte judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti, la membrii unui grup infracţional, suspectaţi că au beneficiat în mod ilegal de indemnizaţie pentru creşterea copilului sau de concedii medicale, prejudiciul fiind de circa 1,8 milioane de lei.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean ((IPJ) Vâlcea, percheziţiile sunt efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, 29 de persoane urmând să fie aduse pentru audieri, scrie News.ro.

„Activităţile se desfăşoară în judeţele Vâlcea, Argeş, Gorj, Olt, Alba, Giurgiu, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti. Acţiunea are loc în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care vizează săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Persoanele vizate sunt bănuite că au solicitat şi obţinut, în mod fraudulos, documente de venit sau de angajare false, în scopul obţinerii indemnizaţiei pentru creşterea copilului, în limita legală admisă, ori pentru a beneficia de concedii medicale plătite, deşi, în realitate, nu desfăşurau activităţi profesionale şi nu îngrijeau efectiv copilul", a transmis IPJ Vâlcea.

La percheziţii participă aproximativ 200 de poliţişti şi jandarmi din judeţele vizate.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Fratele lui Michael Schumacher se căsătorește cu partenerul lui. Fosta soție l-a felicitat pentru logodnă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jaafar Jackson, nepotul lui MJ, spune că a trebuit să câștige cu adevărat rolul din filmul "Michael": "Am...
Film Now
Angelina Jolie, seducătoare într-o rochie transparentă cu paiete. Actrița a atras toate privirile pe covorul...
Adevarul
Cum rezistă soldații ucraineni în tranșee, în condiții de frig extrem: „Vin spre noi ca niște zombi”
Newsweek
Cum au pierdut pensionarii 15 lei la pensie pentru fiecare an muncit? Vin alți 2 ani cu pensii înghețate?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care sunt simptomele cancerului de col uterin şi cât de des se face testarea HPV: "Nu dă semne decât în forme...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Ultimele imagini cu James Van Der Beek îl arată fragil. Actorul s-a stins la 48 de ani, după o luptă discretă...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online