Pericol de inundații. Jumătate din municipiul Târgu-Jiu riscă să fie măturat de ape

Data publicării:
lac vadeni 1

Barajul se află în apropierea unui cartier de case. În cazul unei viituri, o parte a orașului ar fi prima afectată.

Barajul nu a fost decolmatat niciodată. Apa vine prin cădere din munte, astfel că viteza ar fi foarte mare şi oraşul ar fi spulberat în câteva minute.

„Gândiți-vă că este un debit de cel puțin 3 milioane de metri cubi de apă, gândiți-vă ce înseamnă! Mai ales că noi suntem într-o vale puși”, spune un localnic.

„Este o teamă, da, pentru că oricând poate veni un pericol, mai stau și la parter și nu știu ce se poate întâmpla”, spune o femeie.

Reprezentanţii Apelor Române spun că a fost luată o măsura preventivă şi au fost supraînălţate digurile pentru a evita deversarea apei. Acest lucru este însă temporar.

„După șapte ani, în 2014 constatăm că nu s-a întâmplat nimic. Și atunci mergem mai departe cu ideea următoare, cine sunt responsabilii? Pentru că Hidroelectrica este în insolvență, cu cine povestim?”, se întreabă Ion Popescu, director la Apele Române Gorj.

În faţa acestor sesizări, autorităţile judeţene ridică din umeri.

„Poate să fie o parte din oraș din avalul investiției pusă în pericol? Știți de câti bani ar fi nevoie pentru rezolvarea problemei?”, a fost întrebat Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj. „Nu știu domnișoară, asta o fac specialiștii”, a fost răspunsul politicianului.

„Eu acum am aflat de această problemă, că este colmatat râul Jiu, acum mi s-a adus la cunoștință și voi face toate demersurile necesare”, promite Alin Văcaru, prefectul de Gorj.

Fără nicio putere sunt şi cei de la Hidroelectrica. Societatea este în insolvenţă şi nu mai sunt bani pentru astfel de intervenţii. „E colmatat lacul de la Vădeni, da”, recunoaște Daniel Tilea, director la Hidroelectrica Gorj. Întrebat dacă societatea plănuiește să ia măsuri, oficialul spune „asta e în funcție de fondurole alocate”.

Lacul de acumulare de la Vădeni are o suprafaţă de 77 de hectare şi a fost dat în folosinţă în 1993

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...