Pericolele de pe Autostrada Arad - Timişoara

Data publicării:
autostrada-arad-timisoara

Pe mari porţiuni din autostrada Arad -Timişoara parapete sunt îndoite sau au dispărut definitiv. În loc să-i protejeze pe şoferi, le pun vieţile în pericol. Poliţia Autostrăzi spune că a sesizat compania de drumuri, însă aceasta nu se grăbeşte să înlocuiască parapetele distruse.

Avem cel puţin vreo 15 locuri unde parapetul este deformat, este semnalizat cu baliză, dar asta nu este mulţumitor din punct de vedere al siguranţei circulaţiei”, a spus comisarul Teodor Tudur,  şef birou Poliţia Autostrada A1 Deva - Nădlac.

Pe o porţiune de drum situată la ieşirea de pe centura în regim de autostradă a Aradului în urmă cu aproximativ două luni un camion bulgăresc a distrus complet parapetele dintre cele două sensuri de mers. Nici până astăzi locul nu a fost adus la starea iniţială. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara susţine că a comandate parapete noi, însă nu precizează o dată la care acestea vor fi montate.

„În acest an s-au înlocuit cam 3.000 de metri de parapet deteriorat în urma accidentelor de circulaţie, parapet deteriorat, v-am spus, începând cu anul 2011. Şi s-au înlocuit în 2014!”, a spus comisarul Teodor Tudur. 

Autostrada Arad - Timișoara, în lungime de 32 de kilometri, a fost dată în folosinţă în decembrie 2011. Recepţia lucrărilor a fost făcută abia în 2013. Contactaţi de reporterii Digi24, reprezentanţii Companiei de Autostrăzi nu au vrut să dea un punct de vedere oficial.

În vara acestui an, justiţia a obligat CNADNR să plătească o despăgubire de un milion de euro unei tinere care a fost mutilată de un parapet îndoit. În decembrie 2006, în drum spre Braşov, maşina în care se afla tânăra a lovit un parapet rupt de pe marginea DN1. Bucata de metal a străpuns portiera maşinii şi braţul braţul drept fetei. După ce medicii i-au amputat mâna, aceasta a dat în judecată CNADNR iar decizia instanţei a venit după 6 ani de proces.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri