Peste 120 de polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari au căutat timp de două ore o fetiță de 5 ani care adormise sub pat

Data actualizării: Data publicării:
jandarm fb

O fetiţă în vârstă de cinci ani, care adormise sub un pat din locuinţa familiei din comuna Făgeţelu, a fost căutată timp de aproximativ două ore de peste 120 de persoane, poliţişti, jandarmi, pompieri, familie şi săteni, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.

Potrivit Agerpres, bunicii copilului au sesizat dispariţia minorei miercuri seara, în jurul orei 21,00, ei apelând numărul de urgenţă 112 pentru a solicita ajutor în găsirea fetei dispărute din locuinţă.

"La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, fiind adus şi un câine de urmă. În sprijinul poliţiştilor au venit peste 120 de persoane, jandarmi, lucrători ISU şi voluntari de pe raza comunei, care s-au mobilizat şi au început căutările în zona din apropierea casei, precum şi pe raza satului unde locuia aceasta. După aproximativ 2 ore de căutari, minora a fost găsită dormind, sub un pat din interiorul locuinţei", a precizat Grigorescu.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Domeniul din România care ar putea scădea drastic numărul de angajați. Ar fi vorba de mii de locuri de muncă...
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va fi schimbat Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a anunțat-o?
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...