Peste 2.000 de jandarmi asigură măsurile de ordine publică de Bobotează

Data publicării:
jandarmeria romana

 

Potrivit sursei citate, dintre aceștia, aproximativ 300 de jandarmi vor acționa în Capitală și vor fi prezenți la Catedrala Patriarhală de pe Dealul Mitropoliei, precum și la alte 23 de lăcașe de cult din municipiul București.

Anual, la procesiunile religioase prilejuite de sărbătorirea Bobotezei iau parte peste 200.000 de persoane, iar Constanța, Tulcea, Brăila și Galați sunt județele unde se înregistrează cei mai numeroși participanți, se arată în comunicat.

De aceea, Jandarmeria a mobilizat în municipiul Constanța circa 200 de jandarmi pe timpul procesiunii religioase organizate de Arhiepiscopia Tomisului, pe traseul Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel — portul Tomis, unde va avea loc slujba de sfințire a Agheasmei Mari și tradiționala aruncare a crucii în mare.

În municipiul Brăila, peste 100 de jandarmi vor veghea la ordinea și siguranța publică, pe timpul procesiunii religioase oficiate de ÎPS Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos, dar și în zona Esplanadei Dunării, unde va avea loc tradiționala aruncare a crucii în apele Dunării, iar în municipiul Tulcea peste 50 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine în zona Falezei Dunării, unde se va desfășura procesiunea specifică Bobotezei.

La Galați, 80 de jandarmi vor fi prezenți pe faleza Dunării (zona Elice), pentru a asigura ordinea publică pe timpul desfășurării slujbei religioase.

Jandarmeria Română le recomandă cetățenilor care intenționează să ia parte la aceste manifestări religioase să manifeste calm, înțelegere, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale.

Cetățenii pot apela non-stop la sprijinul jandarmilor, apelând numărul unic de urgență 112.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri