Video Peste 250 kg de cocaină din Columbia, ascunsă în transporturi de flori. 4 persoane au fost trimise în judecată, într-un dosar DIICOT

Data actualizării: Data publicării:
flori diicot cocaina
Foto: politiaromana.ro

Patru bărbați, cu vârste între 37 și 64 de ani, au fost trimiși în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc, într-un dosar instrumentat de polițiști împreună cu procurorii DIICOT. Ei sunt suspectați că au adus din Columbia în țara noastră cocaină impregnată în cartoane de împachetat flori. Cei doi români sunt în arest preventiv, iar ceilalţi doi, un cetăţean româno-moldovean şi altul românu-ucrainean, au primit mandate de arestare în lipsă întrucât se sustrag cercetărilor. Autoritățile au găsit în depozitul din județul Brașov și unul dintre cele mai mari laboratoare clandestine de droguri sintetice.

Video de la descinderea autorităților poate fi accesat AICI.

Potrivit anchetatorilor, în urma activităților desfășurate în luna iunie 2025, la data de 24 noiembrie 2025 a fost dispusă trimiterea în judecată a două persoane de cetățenie română și a altor două cu dublă cetățenie română–ucraineană, respectiv română–moldovenească, arată comunicatul de presă al Poliției Române. Aceștia sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic internațional și intern de droguri de mare risc, precum și tentativă la trafic de droguri de mare risc.

Din probatoriul administrat a reieșit că, în noiembrie 2024, sub coordonarea unui bărbat de 64 de ani, cu dublă cetățenie română și moldovenească, ar fi fost constituită o grupare de criminalitate organizată care avea ca scop introducerea și comercializarea în România a cocainei provenite din Columbia.

cocaina diicot flori 2
Foto: politiaromana.ro

Anchetatorii susțin că drogurile urmau să fie introduse în țară sub acoperirea unor importuri de flori și plante, ambalate în cutii de carton impregnate cu cocaină. Pentru a testa modul de desfășurare a controalelor vamale, membrii grupării ar fi realizat anterior două transporturi legale de flori către Republica Moldova și ulterior România.

Ulterior, profitând de această metodă, liderul grupării ar fi achiziționat cocaină din Columbia, impregnată în cartoane utilizate la ambalarea plantelor, drogurile fiind astfel disimulate într-un export aparent legal. Transporturile ar fi urmat ruta stabilită anterior, iar plantele ar fi fost depozitate într-un loc din Hărman, județul Brașov, unde ambalajele ar fi fost schimbate înainte de a fi expediate spre Republica Moldova.

În urma unei percheziții domiciliare efectuate la data de 20 iunie 2025, anchetatorii au descoperit 603 cartoane, cu o masă netă de peste 252 de kilograme, ce ar fi conținut cocaină destinată comercializării pe piața din România.

Tot în același depozit, polițiștii și procurorii au identificat un laborator clandestin, considerat unul dintre cele mai mari din România, dotat cu vase de reacție, generator de abur și cantități mari de substanțe chimice folosite la producerea drogurilor sintetice. Au fost descoperiți inclusiv precursori precum acid sulfuric și PMK ethylglycide, utilizați în producerea de MDMA și amfetamine.

cocaina flori diicot
Foto: politiaromana.ro

Prin rechizitoriu, procurorii au solicitat prelungirea măsurilor de arest preventiv pentru cei doi inculpați români aflați în detenție, precum și arestarea preventivă în lipsă a celor două persoane cu dublă cetățenie, care se sustrag urmăririi penale. Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Brașov.

Autoritățile precizează că trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale și nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”