Pompier salvator la Colectiv: În îmbulzeala creată era un telefon pe care scria „mami”

Data publicării:
telefon mami

La trei ani de la cea mai grea intervenţie de după Revoluţie, pompierii chemaţi să salveze din flăcări sute de clienţi de la clubul Colectiv încă sunt bântuiţi de amintiri dureroase. Armura sentimentelor, călită în sute de misiuni dure s-a topit în faţa imaginilor copleşitoare. Doi dintre cei care au coordonat operaţiunile în seara aceea vorbesc acum despre groază şi frustrarea care îi macină de când şi-au dat seama că legi strâmbe au aprins focul dramei.

Colonel Cristian Radu, prim-adjunctul Inspectorului general al IGSU: „Acolo a fost într-adevăr un infern. În haosul creat în eveniment, în îmbulzeala creată era un telefon mobil cu o poză, o poză a unui telefon mobil şi pe el scria MAMI! Acea imagine pe care nu poţi să o uiţi!

Aspectul care pe mine m-a şocat, a fost cea de a doua ieşire, ieşirea adicentă care exista în acel club, era legată cu lanţuri. Conştientizănd tragedia acelor oameni care încercau să iasă printr-un spaţiu îngust şi care nu au mai reuşit să o facă.

Victimele nu au fost afectate de incendiul propriu-zis ci de substanţele extrem de toxice care din păcate au cauzat leziuni grave ale căilor respiratorii şi arsuri pe suprafeţe mari ale corpului de la acele picături, incandescente cu temperaturi extrem de mari, de sute de grade celsius care au intrat în contact direct cu pielea”

Dudu Benone Gabriel, șeful Inspecţiei de Prevenire IGSU: „Ne-am gândit dacă am fi avut alte pârghii mai consistente de exercitare a rolului de autoritate, dacă eram prezenţi înainte şi puteam să prevenim acest eveniment!

N-am avut nicio solicitare şi ar fi trebuit să avem dacă acolo s-a schimbat destinaţia legal în club, aşa cum funcţiona!

Într-un spaţiu în care te autorizezi şi desfăşori activitate de alimentaţie publică pentru un număr de 27 de persoane, spaţiul respectiv va fi analizat din punctul de vedere al securităţii la incendiu pentru acel număr de persoane. În momentul în care introduci 350 sau 400 de persoane, din punct de vedere al securităţii la incendiu, treci într-o categorie care stabileşte condiţii mult mai restrictive pentru acel spaţiu.

Dimensionarea căilor de evacuare se stabileşte în funcţie de numărul de persoane.

În mod cert ne manifestăm acum într-un nou cadru de autoritate de stat în care legea ne da alte competenţe În trei ani de zile am executat peste 32 de mii de controale la cluburi, pub uri, discoteci, comerţ şi turism.

Noi am oprit în aceşti trei ani, 117 obiective, am oprit funcţionarea după încălcarea gravă a cerinţelor de securitate. Pe de altă parte la peste 350 de obiective s-a constatat oprirea din propria iniţiativă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate