România mamelor minore. Povestea fetei de 13 ani, care așteaptă să nască după ce a fost violată de un vecin de 63 de ani

Data actualizării: Data publicării:
fetita gravida
Foto cu caracter ilustrativ: Captură video

În România, una din zece mame este minoră, iar asta ne pune țara pe primul loc în Europa la capitolul tinerelor care devin mame înainte de vreme. Numărul acestor cazuri creşte dramatic şi multe fete ajung în grija statului cu tot cu bebeluşi. Numai în Gorj, în câteva luni, zeci de adolescente au adus copii pe lume.

Discuţie cu o gravidă de 13 ani:

- Când o să vină pe lume?

- Peste 3 săptămâni.

- Te-ai gândit ce nume îi pui?

- Lavinia Elena.

Copila care a ajuns de puțin timp la Centrul Maternal din Târgu Jiu n-a împlinit încă 14 ani. A rămas însărcinată după ce un vecin, mai în vârstă decât ea cu 50 de ani, a violat-o. Fata provine dintr-o familie destrămată. Mama e plecată la muncă în Spania şi doar tatăl o vizitează.

Tatăl a venit de nenumărate ori, a şi plâns. Din păcate, el lucrează. N-a putut să o supravegheze. Ne-a şi povestit cum s-a întâmplat de a rămas gravidă cu acel cetăţean în vârstă de acolo, din mediul rural”, a declarat Gheorghe Milosteanu - directorul Centrului Maternal Târgu Jiu.

Centrul Maternal e casă și pentru alte două fete care au mai puțin de 18 ani, dar sunt deja mame.

Discuţie cu o mamă de 14 ani:

- E greu, e uşor, cu un copil atât de mic?

- Nu e greu, dar nici uşor.

Beneficiază de cazare corespunzătoare conform prevederilor legale, de hrană, de educaţie, asistenţă medicală în aşa fel încât ele atunci când vin şi constatăm nevoile, să realizăm un program de intervenţie în aşa fel încât ele să înveţe ce este nevoie pentru creşterea şi îngrijirea bebeluşilor acestora”, explică Gheorghe Milosteanu - directorul Centrului Maternal Târgu Jiu.

Statistici dezarmante

În evidența asistenţilor sociali din Gorj sunt zeci de adolescente care au devenit mame mult prea devreme. 33 dintre acestea sunt monitorizate la domiciliu, iar două se află, cu măsură de protecţie, la Centrul Maternal din Târgu Jiu, precizează Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.

Tot acest ajutor din partea autorităților s-ar putea să nu fie destul.

„Gravidele la vârsta fragedă se confruntă cu evenimente care le afectează nu doar integritatea fizică sau psihică, ci şi cea socială, educaţională sau financiară. Naşterea la vârste mici implică şi complicaţii din punct de vedere social, în special deseori minorele fiind criticate de societate pentru lipsa de responsabilitate”, atrage atenția Loredana Braia, psiholog.

Un studiu Eurostat arată că România e pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte rata naşterilor în rândul minorelor. 12,3% este rata la nivel naţional, în timp ce media europeană e de 4%.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri