Praful saharian ajunge miercuri în România. Zonele cele mai afectate și cum ne influențează sănătatea

Data actualizării: Data publicării:
praf saharian Tulcea 3 230318

Un uriaş nor de praf saharian va ajunge în România. Particulele de nisip au acoperit deja zone întinse din Spania, Elveţia, Malta şi insulele din vestul Mediteranei. Vântul a împins luni praful spre Italia şi Franţa.

Meteorologii se aşteaptă să ajungă nisipul şi la noi miercuri, mai ales în oraşele din vestul şi centrul ţării.

Medicii ne recomandă ca în timpul acestui fenomen neobişnuit să evităm să ieşim din casă şi să nu deschidem ferestrele. Mai ales cei cu afecţiuni respiratorii trebuie să fie foarte atenţi, pentru că praful le agravează suferinţa.

„În perioada 23 - 28 aprilie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, înspre sudul, centrul și estul Europei.

În această perioadă, va ploua temporar în regiunile de la sud și vest de țara noastră, iar ploile vor determina depunerea prafului, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă.

Depunerile din țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în cursul zilei de 23 aprilie și în noaptea de 23/24 aprilie în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar spre finalul săptămânii mai ales în jumătatea de vest a țării”, transmie ANM, într-un comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri