Pregătiri pentru vremea rea în București. La intrările în Capitală vor fi trimise ambulanțe

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta bun

Capitala intră în curând sub cod de vreme rea. Echipele de intervenţie s-au aliniat încă din zori la intrările în oraş şi în apropierea marilor artere de circulaţie. Peste 500 de pompieri mobilizaţi în Bucureşti şi Ilfov, alţi 200 de salvatori gata să vină la un apel de acasă. La intrările în oraş vor fi trimise maşini ale ambulanţei pentru eventualele urgenţe.

La primele ore salvatorii au pregătit autospecialele care vor trimise la intrările şi ieşirile din Bucureşti. Patru ambulanţe de transport victime multiple, 4x4, au fost trimise pe drumul naţional 1, autostrada soarelui şi autostrada Bucureşti Piteşti. În cazul unor accidente sau persoane blocate în zăpadă, pompierii şi medicii vor ajunge mai uşor la urgenţe.

„Cu această autospecială putem transporta patru victime pe targă. Ţinând cont că se deplasează în zone înzăpezite putem transporta mai multe, inclusiv în picioare”, spune Alexandru Pripici.

CITIȚI ȘI: Meteo. Stratul de zăpadă va ajunge la 35 de centimetri în București. Ce alte fenomene extreme urmează

Pe durata codului portocaliu 500 de militari şi de medici pot interveni în Capitală şi judeţul Ilfov. Alţi peste 200 au primit ordin să nu părăsească Bucureştiul. Pot fi oricând chemaţi de acasă.

„Principalele zone cu vulnerabilitate sunt cele de acces în municipiul Bucureşti, autostrăzi, drumuri naţionale. Am direcţionat în aceste puncte principalele resurse care pot face faţă acestui tip de situaţie de urgenţă”, afirmă Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU Bucureşti Ilfov.

Ministerul Afacerilor Interne a suplimentat forţele şi echipamentele pentru intervenţie în judeţele aflate sub avertizare de vreme rea din perioada următoare, a anunţat joi ministrul Carmen Dan.

„Vă informez că la nivelul MAI, încă de ieri (miercuri n.r.), am direcţionat forţe şi echipamente suplimentare în judeţele aflate sub avertizare. E vorba de patru autoşenilate, trei autofreze, trei autospeciale de transport de mare capacitate şi patru autospeciale de tractare. Suntem pregătiţi pentru intervenţie cu peste 13.500 de angajaţi ai ministerului, pompieri, jandarmi şi poliţişti", a declarat Carmen Dan, la comandamentul desfăşurat la MAI în contextul avertizărilor meteorologice de ninsori abundente şi viscol.

Ministrul Afacerilor Interne a făcut apel la prefecţi, cu care s-a aflat în sistem de videoconferinţă, să profite de orele rămase până la noapte pentru a analiza încă o dată riscurile asupra comunităţilor, care sunt zonele unde pot să apară blocaje şi evitarea expunerii persoanelor vulnerabile.

Meterologii spun că ninsoarea în Bucureşti va începe joi după amiază. Codul portocaliu, care intră în vigoare joi seară e valabil până vineri după-amiază.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri