„Prima casă”, mai mică și mai ieftină. Efectele noilor reguli

Data publicării:
blocuri mediafax-8

Pentru ansamblurile aflate încă în stadiul de proiectare, o variantă ar fi reducerea suprafeţei utile. O alta este alegerea de materiale mai ieftine. În ambele variante, experţii spun că un prim efect va fi ieftinirea locuinţelor aflate deja pe piaţă.

Obligaţi să se îndatoreze în lei dacă vor să-şi cumpere o casă, sute de români îşi văd distrus visul de a avea o locuinţă. Mulţi dintre cei care optaseră deja pentru credite în euro prin programul „Prima casă fie nu se mai încadrează la suma dorită potrivit noilor reguli, fie sunt obligaţi să achite rate şi cu 30% mai mari. O povară financiară greu de suportat.

„Noi avem două cazuri concrete de clienţi care au semnat antecontracte pe creditarea în euro. Cel pentru două camere se încadrează pe lei, celălalt nu se încadrează şi va renunţa la achiziţia garsonierei”, spune Dragoş Costache, reprezentantul unui dezvoltator imobiliar.

Cu alte cuvinte, dezvoltatorul a pierdut un client. Cine vrea să vândă va fi obligat să micşoreze preţurile, spun analiştii.

„Pot exista două variante. Prima variantă este ca dezvoltatorii să păstreze preţul la nivelul actual atunci bineînţeles că vor scădea vânzările. În a doua fază ar putea scădea preţurile cu 15 maximum 20%”, precizează Răzvan Pascu, analist imobiliar.

Creditele în lei sunt mai greu de accesat. Dacă, prin vechiul program „Prima casă”, cu un venit minim de 2.800 de lei, adică 630 de euro, se putea cumpăra o locuinţă de 60.000 de euro, acum, cu acelaşi venit, apartamentul poate avea o valoare de cel mult 47.200 de euro.

Schimbarea în lei a creditelor îşi va pune amprenta şi asupra locuinţelor care urmează a fi construite.

94.000 de familii au reuşit să-şi cumpere o locuinţă prin programul Prima Casă, în cei patru ani de când funcţionează.     

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Nemulțumit de pensia primită după Marea Recalculare? Cum poate ajunge dosarul tău pe masa CCR. Exemplu concret
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații