Primăria Capitalei: Linia de tramvai 41 se suspendă parțial pentru două luni

Data actualizării: Data publicării:
tramvai41
Tramvaiul 41.............

Circulația liniei de tramvai 41 va fi suspendată, în perioada iulie - august 2019, între Podul Grant și terminalul Ghencea, pentru finalizarea lucrărilor la trei mari obiective de infrastructură, informează Primăria Capitalei. Pe acest traseu unde circulația tramvaiului 41 se suspendă se va introduce o linie de autobuz, 641.

tramvai 41 fb ratb
Circulația tramvaiului 41 se suspendă în iulie și august pe tronsonul terminal Ghencea - podul Grant

Tronsonul liniei 41 rămâne neafectat între Casa Presei și Podul Grant, prin asigurarea unui rebrusment (schimbare a direcției traseului) pe strada Turda.

Pe linia 41 circulă în prezent 36 de tramvaie ce asigură o capacitate maximă de  7.077 de călători pe oră pe un sens.

Pe perioada de vară, traseul liniei 41 va fi acoperit de 35 tramvaie cu o capacitate de 6.880 călători/h/sens. În zilele de sărbători, acest traseu este acoperit de 25 tramvaie cu o capacitate de 5.188 călători/h/sens.

„Măsura suspendării circulației tramvaiului 41 pe traseul indicat este necesară pentru a fi efectuate lucrări la pasajul denivelat subteran Pod Grant, la podul hobanat peste Șoseaua Virtuții și la stația de metrou „Parc Drumul Taberei”.

Primăria Municipiului București a avizat în Comisia Tehnică de Circulație din data de 04 aprilie 2019 următoarele lucrări:

-         Lucrări de reabilitare și consolidare Pasaj denivelat subteran Pod Grant;

-         Podul hobanat peste Sos. Virtuții, în cadrul obiectivului Penetrație și racord Splaiul Independenței – Ciurel – Autostrada București – Pitești;

-         Stația de metrou „Parc Drumul Taberei" pe Bd. Drumul Taberei,  în zona intersecției cu Str. Brașov în cadrul proiectului "Magistrala 5 - Drumul Taberei - Pantelimon. Tronson 1"

Ca urmare a acestor avize, s-a luat decizia suspendării circulației liniei de tramvai 41 în perioada iulie – august 2019, între Podul Grant și terminalul Ghencea, pentru buna defășurare a lucrărilor la obiectivele de investiții mai sus menționate, precizează un comunicat al Primăriei Capitalei.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri