Sari la conținut

Primul combinat social din România va produce şoşoni. 450 de foşti metalurgişti vor lucra în fabrica de la Câmpia Turzii

Primul combinat social din ţară, cel de la Câmpia Turzii, va fi extins. 450 de foşti metalurgişti, cu 250 mai mulţi decât era prevăzut în proiectul iniţial, vor fi angajaţi în atelierele fabricii care va produce şoşoni pentru clăparii de schiuri. Alţi 500 de şomeri vor urma cursuri de recalificare şI vor fi ajutaţi de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă AJOFM să îşi găsească de muncă.


Daniel Tompa a lucrat 26 de ani la Combinatul Metalurgic din Câmpia Turzii ca stivuitor. Anul trecut a rămas fără loc de muncă. S-a recalificat în scurt timp, însă, deşi a depus zeci de CV-uri, nu a fost chemat la niciun interviu. Are 47 de ani şi vârsta este principalul impediment la angajare, spune el. „Am făcut un curs de agent de securitate care a durat din august până în octombrie. E foarte greu, nici la cursul de agent de securitate pe care l-am făcut nu poţi să-ţi găseşti de lucru”, povesteşte fostul muncitor de la combinat.

Şi alţi foşti angajaţi se plâng că, în ciuda eforturilor, puţini se angajează: „Am cunoscut o mulţime de oameni care au făcut o grămadă de cursuri şi nu s-au ales cu nimic. (...) Mă întâlnesc cu foşti colegi, făceau ceva curs de calificare pentru pază. Dar încă nu i-am văzut angajaţi nicăieri.

Peste 1500 de persoane au rămas fără un loc de muncă în urma închiderii combinatului metalurgic. Chiar dacă pentru ei s-au organizat cursuri de recalificare, doar câţiva au reuşit să se şi angajeze. „Luăm legătura cu angajatorii, să vedem care sunt locurile vacante, disponibile şi mergem cu cursuri de recalificare si cu organizarea unor interviuri, focalizat pe locurile de muncă vacante pe care le au aceşti angajatori”, afirmă Daniel Don, directorul AJOFM Cluj.

Agenţia Judeţeană Pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj a obţinut de la Comisia Europeană suplimentarea numărului de angajaţi pentru noua fabrică. Şi bugetul, pentru că a apărut un număr de persoane în plus, s-a mărit de la 6,4 milioane de euro, la 7,1 milioane de euro. „Deci soluţiile pentru aceşti oameni, care să conducă la un grad de ocupare pe Câmpia Turzii, există”, arată Radu Hanga, primarul municipiului Câmpia Turzii.

Din cele aproximativ 1000 de persoane angrenate în proiectul combinatului social din Câmpia Turzii, 450 vor lucra la fabrica de şoşoni pentru clăparii de schi.

Etichete: Romania , forta de munca , somaj , mechel , recalificare , AJOFM , schiuri , campia turzii , metalurgie , muncitor , combinat social , sosoni , clapari

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale