Primul român monitorizat la domiciliu cu brățară electronică a încercat să-și taie brățara și să fugă de acasă

Data actualizării: Data publicării:
brățări electronice de monitorizare și supraveghere montate pe gleznele unui bărbat
Brățări electronice de monitorizare și supraveghere montate pe gleznele unui bărbat Foto: Profimedia Images

Un bărbat din Capitală, cercetat pentru violenţă domestică şi monitorizat cu o brăţară electronică, a încercat să-și taie dispozitivul şi să fugă de acasă, informează Poliția Română. Bărbatul, care a fost prins apoi la scurt timp de polițiști, este prima persoană din România căreia i s-a montat o astfel de brățară de supraveghere.

„Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au reţinut un bărbat, față de care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a Ordinului de Protecție Provizoriu și distrugere”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Conform unor surse judiciare, tânărul era cercetat pentru violenţă domestică, după ce şi-a agresat iubita pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei, informează Agerpres. El riscă acum să fie arestat preventiv, deoarece nu a respectat măsurile de supraveghere.

„În această dimineață, în jurul orei 03.30, polițiști din cadrul Sectiei 19 Politie au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că la o adresă din Sectorul 5 al Capitalei, s-a semnalat o alertă privind distrugerea unei brățări de monitorizare, de către un bărbat. Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că bărbatul, căruia i-a fost montată brățara de monitorizare la începutul acestei luni, de către polițiști din cadrul Secției 17, ar fi folosit un obiect tăietor-înțepător pentru a tăia dispozitivul de localizare, însă nu a reușit”, se mai arată în comunicat.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri