Probleme cu banii la MAI. Polițiștii sunt îndemnați să facă economii

Data actualizării: Data publicării:
doi politisti verifica masini in trafic
Mii de polițiști ies la pensie de teamă că vor primi bani mai puțini. FOTO: Facebook Poliția Română

Sunt probleme cu banii la Ministerul de Interne, aşa că angajaţii au fost instruiţi să facă economii. De exemplu, la intrarea în sediu trebuie să se şteargă foarte bine pe picioare. În acest fel, se consumă mai puţină soluţie de curăţat podelele şi mai puţină apă. Un semn al problemelor financiare cu care se confruntă MAI au primit şi cetăţenii. Sistemul informatic ce eliberează caziere s-a stricat.

-Nu e vina mea că nu merge sistemul lor!

-Dar de ce nu merge?

-Nu sunt bani! Nu au plătit sistemul de mentenanţă.

În faţa bugetului şubred, ministerul de Interne îndeamnă poliţiştii să facă economii... la ce pot. O directivă îi sfătuieşte să aibă grijă cât de mult deschid ferestrele, ca să nu se spargă geamurile. Alte recomandări le indică să mânuiască mai cu milă aparatele de încălzire şi robinetul de la toaletă.

Cosmin Andreica, președinte sindicat Europol: Utilizarea apei menajere cu conștiinciozitate ar însemna ca polițiștii să folosească de 5 sau 6 ori toaleta și abia apoi să folosească apa menajeră. Legat de curațenie sunt unitați unde nu există personal de curățenie, iar asigurarea curățeniei este făcută tot de polițiști deși nu intră în atribuțiile lor.

Claudiu Tanase, sindicalist al politiștilor Brăila: Sunt posturi în judeţ la nivelul anilor '90, cu dotări precare.

O menţiune specială vine de la Inspectoratul Judeţului Ilfov pentru agenţii din subordine. Să fie atenţi la consumul de electricitate!

Cosmin Andreica, președinte sindicat Europol: Depășește orice formă a ridicolului în condițiile în care le impune polițiștilor să nu mai folosească curentul electric peste o anumita limită, de parcă polițiștii ar trebui să stea cu ochii pe contor.

Conducerea Poliţiei Ilfov spune că nu este vorba despre economii din cauza unui buget mic, ci despre cumpătare şi reducerea cheltuielilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri