Sari la conținut

Proiect: Filmările cu camerele de bord în trafic, probe legale

Clipurile care surprind abateri de la codul rutier, filmate de şoferi, ar putea deveni probe, la iniţiativa unui deputat USR. Acum, agenţii îi pot sanţiona pe şoferi doar în baza probelor furnizate de radar sau dacă poliţistul a văzut personal momentul în care legea a fost încălcată.

Pentru şoferul din imagini, linia dublă continuă pare fără importanţă. Altul ignoră complet semaforul roşu, în timp ce un al treilea trece milimetri pe lângă producerea unui accident. Deşi filmările sunt clare ca bună ziua, în toate situaţiile, şoferii au scăpat nepedepsiţi. Motivul? Niciun poliţist nu a văzut cu ochii lui momentul în care şoferii au încălcat legea. Un deputat USR propune o lege care să transforme astfel de filmări în probe legale.

Mihai Botez, deputat USR: Dă posibilitatea polițiștilor să constate contravenții pe baza probelor video pe care le trimit participanții la trafic. Să înregistreze cu camerele de bord sau cu telefonul o contravenție și să o poată sesiza poliției.

În momentul de față, polițiștii nu iau în calcul imaginile surprinse de astfel de camere de bord. Agenții de la rutieră iau în considerare doar aparatele radar, deoarece acestea sunt omologate. Asta înseamnă că nimeni nu poate să modifice imaginea. În schimb, dacă proiectul de lege ar intra în vigoare, atunci ar apărea alte probleme.

Avocaţii prevăd însă probleme legate de autenticitatea şi contextul în care au fost făcute filmările.

Florin Tîrnovean, avocat: Nu poate nimeni să fie sigur de ceea ce a surprins, atât cu privire la stabilirea locului exact al faptei, cât și la durata, ora la care s-a întâmplat, deoarece aparținând unei persoane fizice, poate să umble la acele dovezi și le poate modifica.

Poliţiştii sunt de acord de principiu cu ideea parlamentarului, însă atrag şi ei atenţia că o astfel de lege ar putea bloca Poliţia Rutieră.

Bogdan Toader, polițist, sindicatul Europol: Vor exista comportamente de tip „vigilante”, vor exista abuzuri sau încercări de a se crea abuzuri. Bineînțeles, resursa umană, pentru că vei avea nevoie de o masă foarte mare de polițiști pe care trebuie să-i extragi dintr-un alt loc.

Proiectul de lege va fi în dezbatere publică în următoarele două săptămâni.

Etichete: amenda , trafic , circulație , contraventii , filmari , camera de bord , proba legala

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale