Sari la conținut
News Alert

Proiect internaţional, compromis de România

Un proiect de cercetare internaţional, menit să aducă în magazine noi tipuri de alimente, gândite în funcţie de afecţiuni sau vârstă, e compromis de autorităţile din România. Dintr-un consorţiu de şase state, ţara noastră e singura care nu oferă finanţare, în condiţiile în care a existat o competiţie, iar proiectul a fost declarat câştigător.

Dan Vodnar, cercetătorul clujean premiat internaţional pentru inventarea ambalajului antimicrobian pentru alimente, e şeful echipei care a câştigat proiectul internațional de inovare. La un an distanţă, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Stiinţifică şi Inovare l-a informat că nu va primi finanţarea promisă.

Am primit un răspuns absolut halucinant, că în acord România a scris că „poate" să finanţeze, dar nu este obligată. Ceea ce este pur şi simplu aberant pentru că noi am intrat ca şi parteneri în cadrul proiectul, am fost declaraţi eligibili, am fost evaluaţi de experţi internaţionali. Oamenii respectivi niciodată nu vor mai colabora cu noi şi, probabil, nu vor mai colabora cu România”, spune Dan Vodnar, cercetător USAMV.

Proiectul se numește LONGLIFE și are ca scop crearea unor noi tipuri de alimente sănătoase, adaptate la vârsta și afecţiunile consumatorilor.

Sunt extrem de dezamăgită. Nu pot să accept că tema mea nu va continua”, spune Lavinia Călinoiu, doctorand.

Erau alimente pentru copii care suferă de diverse boli, pentru oameni diabetici. Pentru zona oamenilor în vârstă, produse cu o masticabilitate mult mai uşoară”, explică Dan Vodnar.

Valoarea proiectului se ridică la peste 1.800.000 de euro, iar contribuţia României trebuia să fie de 300.000 de euro. Două treimi din sumă ar fi fost folosite pentru achiziţionarea unui aparat ultramodern, unic în România.

Era un aparat ce de fapt mima ce se întâmplă la noi în organism. Şi la final aparatul ne putea spune cu certitudine cât la sută din compusul pe care noi îl urmărim trece în sânge”, spune Dan Vodnar.

Odată dus la bun sfârşit, proiectul ar fi introdus pe piaţă noi produse lactate, de panificaţie şi din carne. Autoritatea Naţională pentru Cercetare Stiinţifică şi Inovare nu a răspuns solicitării Digi24 de a oferi o reacţie în acest caz. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca ia în calcul să dea în judecată instituţia.

Etichete: alimente sanatoase , cercetator , dan vodnar , proiect cercetare

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale