PROIECT. MAI vrea să înfiinţeze programe pentru narcomani

Data publicării:
5536917-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu 1

Proiectul hotărârii Guvernului privind aprobarea „Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2013 - 2016” şi proiectul hotărârii Guvernului privind aprobarea „Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2013 - 2016” au fost lansate marţi de MAI în dezbatere publică.

Bugetul estimat al programului MAI este de 81.680.000 de lei.

După ce vor fi aprobate, cele două programe vor fi puse în aplicare de către Agenţia Naţională Antidrog (ANA), potrivit MAI.

Proiectele urmăresc, printre altele, dezvoltarea şi consolidarea sistemului naţional integrat de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi acţiuni preventive de informare a cetăţenilor cu privire la efectele provocate de consumul de stupefiante, alcool şi tutun.

În plus, reprezentanţii MAI intenţionează ca aprobarea hotărârilor de Guvern să ducă şi la „îndeplinirea standardelor minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatori şi înfiinţarea unui laborator specializat de analize toxicologice şi medicale în cadrul căruia să fie derulate programe de cercetare medicală”.

Conform MAI, legat de „Programul de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2013 - 2016”, Agenţia Naţională Antidrog, la recomandarea Parlamentului European cu privire la Strategia UE privind drogurile, şi-a propus să creeze un nou sistem la nivel naţional al politicilor publice în domeniul antidrog, drept care va asigura participarea societăţi civile la programele şi proiectele antidrog.

ONG-urile ar urma să întocmească proiecte şi să atragă astfel bani de la Uniunea Europeană, sumele obţinute fiind folosite apoi pentru finanţarea programului gestionat de Agenţia Naţională Antidrog.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri