Proiectul care ar permite fumatul în spaţii închise, respins

Data publicării:
Health Campaigners Call For A Tobacco Levy To Help Smokers Quit
Foto: Guliver/Getty Images

Proiectul de lege care permite fumatul în spaţii închise special amenajate, precum şi înfiinţarea aşa-numitelor „cluburi pentru fumători”, adoptat tacit de Senat în noiembrie, a primit, miercuri, aviz negativ din partea Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor.

Health Campaigners Call For A Tobacco Levy To Help Smokers Quit
Foto: Guliver/Getty Images

Comisia pentru Drepturile Omului a Camerei Deputaţilor a acordat un vot negativ, miercuri, propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea consumului de tutun, care ar permite fumatul în spaţii închise special amenajate.

Propunerea legislativă urmăreşte modificarea articolului 3 al Legii 349/2002, astfel încât fumatul să fie permis numai în camere special amenajate, cu respectarea condiţiilor de a servi exclusiv fumatului şi a activităţilor asociate fumatului, cum ar fi consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare.

Proiectul de lege a fost iniţiat de către deputatul Daniel Fenechiu și a fost susţinut de alţi 31 de parlamentari din partide diferite.

Proiectul a fost adoptat tacit de către Senat în luna noiembrie, iar la Camera Deputaţilor se aşteaptă raportul comisiei pentru sănătate şi votul în plen.

Modificările la Legea antifumat, care apăreau într-o propunere legislativă semnată de parlamentari de la toate partidele şi prin care se înfiinţează cluburi de fumători şi se redefineşte spaţiul public închis, astfel încât să se elimine interzicerea fumatului la terase, a primit raport negativ în Senat, dar nu a mai ajuns la votul plenului.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, avertizase astăzi că „în Parlament se urmărește modificarea legii care interzice fumatul în spațiile publice închise”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri