Video&Foto Protest cu ligheane în fața Primăriei Capitalei. Participant: Ne spălăm ca pe vremea lui Ceaușescu

Data actualizării: Data publicării:
protest-apa-calda-caldura-primaria-capitalei-1

Mai multe persoane se află, joi dimineață, în fața Primăriei Capitalei unde au adus ligheane pentru a protesta pentru că nu au apă caldă și căldură. Oamenii spun că vor ca municipalitatea să investească în cele necesare și să renunțe la cheltuielile cu vouchere sau târguri.

„Protestăm pentru că nu avem apă caldă și căldură într-o bună bucată din București. Am venit cu lighean în care ne spălăm ca pe vremea lui Ceaușescu. (...) Nu știu ce se va schimba, depinde de primar și de administrație. Sperăm să se cheltuiască mai puțini bani pe alte lucruri care nu sunt necesare. Avem cel mai scump târg de Crăciun, de exemplu. Pentru asta sunt bani și pentru foarte multă publicitate pentru primărie, la televizor”, a spus Maria, potrivit Mediafax.

Altă protestatară a precizat că participă la acțiune pentru a-și susține vecinii care nu au agent termic.

„Eu am venit din solidaritate cu vecinii mei care nu au apă caldă și căldură din Drumul Taberei. Eu am. Sunt pe aici. Am venit să îi spun doamnei primar Firea că nu mai trebuie să cheltuiască banii publici, milioane de euro pe târguri de Crăciun, pe beculețe, pe vouchere și alte prostii și să investească în RADET, în transportul în comun și în infrastructură”, a declarat Delia Mihalache.

Protestatarii vor să arate reprezentanților Primăriei că se spală la lighean pentru că nu au apă caldă.

Organizatorii spun, pe pagina de Facebook a protestului, că vor să îi demonstreze primarului Capitalei că nu „se vor obișnui cu răul”.

„Şi să o obligăm pe Gabriela Firea să ne vadă şi să îşi dea seama că nu administrează un oraş din Monopoly, ci unul real, cu oameni reali, care au nevoi de bază cât se poate de reale”, se arată în mesajul organizatorilor.

Sursa foto: Facebook/Protest pentru apă caldă şi căldură

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri