Protest pentru reabilitarea unei şosele din Cluj

Data publicării:
protest drum dacie veche

Asfaltat ultima dată în 2003, drumul judeţean 107L arată acum ca o uliţă de sat. Cei 14 kilometri de drum accidentat i-au venit de hac, după opt ani, şi bătrânei Dacii 1310 a lui Ioan Sânmartean. Acum, proprietarul a urcat-o într-un dric şi a condus-o pe ultimul drum.

Suspensii alea sunt primele la rând şi apoi de la un moment dat se rup toate. Se rupe tăblărie, se rupe plus rugina şi ce se pune pe ea îi nisip. Dacă se merge pe şosea curată nu se întâmplă să sară piatră să spargă vopseaua să se ruginească”, spune Ioan Sânmărtean, localnic.

Alţi 150 de localnici, şi ei afectaţi de starea drumului, au ţinut să participe la protestul inedit.

La şase luni primim ceea ce se vede şi acum un nisip care la prima ploaie cum am spus şi acum ne fac plaja la baltă un nisip care după prima ploaie serioasă se şterge”, afirma Ovidiu Anca, organizator.

„Cu căruţa e mai uşor că nu ne scutura aşa tare. Maşinile vai şi amar de capul lor. Ce să facem asta e ţara românească”, adaugă un localnic.

Sutele de gropi şi denivelări au apărut în timpul lucrărilor de construcţie a tronsonului Gilău - Câmpia Turzii a Autostrăzii Transilvania, spun localnicii. Iar reprezentantii Consiliului Judeţean susţin că drumul aparţine, din acel moment, de Companiei de Drumuri şi Autostrăzi.

„Pe partea aceea, unde este chiar fără asfalt, eu am propus să se pună un strat de asfalt pe acel drum. Dar şi până atunci să fie măcar reabilitat că şi drumurile pietruite, dacă se cilindrează şi reprofilează, au o durată scurtă de viaţă”, afirma Vakar Istvan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

La ultima licitaţie nu a fost calificat nimeni ca şi câştigător şi se reia acum. Sunt mai multe porţiuni. De doi, de un kilometru”, spune Eugen Cecan, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj.

Dacă drumul nu se repară în următoarele săptămâni, localnicii din Petreştii de Jos ameninţă că-şi vor muta protestul în faţa Consiliului Judeţean Cluj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri