Protestul mut din Sibiu a fost reluat

Data actualizării: Data publicării:
protest mut sibiu

Protestul mut din Sibiu a fost reluat luni în faţa sediului PSD. După 12 zile la rând, anul trecut, înainte de Crăciun, iată că demonstraţia a fost reluată după sărbători.

Pe pagina de Facebook a organizatorilor a fost postat un mesaj:

E deja o lună de când ochii orașului și toată țară veghează asupra sediului PSD din Piața Huet. Între timp trei dintre legile justiției au fost adoptate de Parlamentul României, într-o sfidare atât a mesajului transmis de către noi, cei din stradă, cât și de instituțiile statului și cele europene. În acest moment, nimic nu e câștigat și nimic nu e pierdut. Lupta cu inamicii statului de drept e mai intensă ca niciodată, cu toată senzația de acalmie dată de sărbători. Transmitem același mesaj simplu și clar: retragerea modificărilor legilor justiției. Cel mai consecvent va învinge, iar noi suntem încă aici și vom apăra democrația românească și moștenirea revoluției din decembrie '89. La fel ca în prima zi, timp de 15 minute, vom privi tăcuți și neclintiți spre cei care sunt aleși să ne reprezinte dorințele pentru o viață mai bună într-o țară europeană: parlamentarii, judecătorii Curții Constituționale, președintele țării.”

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri