R. Prună îi felicită pe magistraţii care cer salarii mai mari

Data actualizării: Data publicării:
raluca pruna_gov.ro

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, le-a transmis magistraţilor care protestează că, pentru o creştere spectaculoasă a salariilor, să se adreseze Ministerului Muncii. Ea spune că este nevoie de o lege a salarizării unitare în sistemul public, astfel încât să se corecteze situaţii precum acelea în care un poliţist are un salariu mai mare decât un procuror, transmite News.ro.

raluca pruna_gov.ro

„Eu salut faptul că, fie şi în al 12-lea ceas, asociaţiile de magistraţi au ieşit cu un Memorandum pentru justiţie. Nu pot decât să salut că, în fine, magistratura se ocupă de problemele restante ale justiţiei. Justiţia are încă o problemă de subfinanţare, nu este finanţată aşa cum ar trebui să fie, şi pentru asta avem şi explicaţii. Vă dau numai una: încercările diverselor guverne de a face în aşa fel încât taxele de timbru, de exemplu, să rămână ca fonduri pentru justiţie au fost blocate. În mare parte, taxele de timbru care se plătesc în cursul fiecărui proces merg la bugetele locale. (...) Şi eu propun public să dăm taxele de timbru, într-o măsură mult mai mare decât până acum, magistraturii. Dacă vom face asta, vom putea să şi finanţăm mai bine infrastructura judiciară”, a declarat Raluca Prună.

Aceasta a adăugat că magistratura, care este acum foarte vocală, nu a fost aşa şi înainte ca ea să preia mandatul de ministru al Justiţiei. „Însă iau asta ca pe o încredere în mine”, spune Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei le-a transmis magistraţilor că, dacă vor măriri spectaculoase de salarii, să se adreseze Ministerului Muncii: „Împreună cu ministrul Muncii înteleg să am o discuţie cu magistraţii ca să mai explicăm încă o dată care a fost scopul Ordonanţei 20, de a corecta anumite inechităţi şi ca să mai explicăm încă o dată ceea ce ministrul Muncii a explicat, şi anume o lege a salarizării unice, care să aducă echitate în toate sectoarele publice din România. Avem situaţii în care un poliţist poate să aibă salariul mai mare decât un procuror. Nu vă spun ce poliţist şi ce procuror", a mai spus Raluca Prună la finalul unei conferinţe privind tematica anticorupţiei în sectorul de business, întâlnire organizată de Monica Macovei şi susţinută de ambasadele SUA şi Marii Britanii la Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri