Sari la conținut

Rata infracţionalităţii, la un minim istoric

Fenomenul infracţional a fost în scădere în 2016, pentru al cincilea an consecutiv, fiind înregistrată cea mai mică rată a infracţionalităţii din ultimii nouă ani, a declarat, miercuri, ministrul Carmen Dan, la prezentarea bilanţului Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

politisti mascati foto politia romana facebook 05 08 2015-1

Ministrul Afacerilor Interne a spus că, în 2016, s-a înregistrat cel mai mic procent în ceea ce priveşte criminalitatea, cu 7,6% mai puţin decât în 2015, datorită activităţii de operaţiuni preventive. De asemenea, criminalitatea stradală s-a diminuat cu peste nouă procente, transmite News.ro.

Carmen Dan a precizat că, anul trecut, s-a înregistrat şi cel mai mic nivel al infracţionalităţii în mediul rural din ultimii opt ani, numărul infracţiunilor contra vieţii scăzând cu şase procente, iar numărul cazurilor de furt, care reprezintă un sfert din totalul criminalităţii din mediul rural, fiind în scădere cu 19%.

Ministrul a menţionat că 2016 este al patrulea an consecutiv în care numărul persoanelor decedate în urma accidentelor de circulaţie este sub 2.000, iar în ceea ce priveşte evoluţia infracţiunilor grave comise cu violenţă, valorile înregistrate sunt cele mai scăzute din ultimii nouă ani.

În cazurile de violenţă în familie, s-a remarcat şi o scădere a numărului de fapte grave îndreptate împotriva persoanelor, în comparaţie cu anii anteriori.

Şi cazurile de infracţiuni contra patrimoniului au scăzut, numărul faptelor de furt fiind cu 14% mai mic, iar numărul cazurilor de tâlhărie fiind în scădere cu 8%.

În ceea ce priveşte criminalitatea organizată, structurile Ministerului Afacerilor Interne au avut cu 26% mai multe acţiuni operative decât în 2015, care au dus la destructurarea a peste 200 de grupuri organizate, finalizate cu trimiterea a peste 1.700 de persoane în judecată.

Mai mult, activităţile operative în cazul criminalităţii economico-financiare au fost axate pe măsuri de recuperare a prejudiciului, fapt care a contribuit la creşterea veniturilor la bugetul de stat. Astfel, au fost constatate aproximativ 32.000 de infracţiuni şi au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de aproape patru miliarde de lei.

La nivelul Ministerului de Interne au fost 189 de situaţii în care funcţionarii au denunţat fapte de corupţie, iar peste 95% din personalul de stat au dat dovadă de integritate.

Cu ocazia activităţilor procedurale derulate de Direcţia Naţională Anticorupţie, au fost inculpate 1.455 de persoane, dintre care 245 de angajati ai MAI.

„Chiar dacă acest număr pare mic, acest lucru nu ne mulţumeşte, ci dimpotrivă, reprezintă chiar o preocupare. Corupţia nu poate fi tolerată, mai ales în rândul celor chemaţi să apere legea”, a spus ministrul de Interne.

În cazul criminalităţii transfrontaliere, au fost constatate 1.500 de infracţiuni de contrabandă şi fraudă vamală, iar 352 persoane au fost reţinute, asupra acestora fiind găsite bunuri în valoare de peste 109 milioane de lei. 

Etichete: infractiuni , crima organizata , MAI , carmen dan , bilant ministerul de interne

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale