Războiul ciobanilor cu statul. Pășunatul, interzis în Parcul Naţional Munţii Rodnei

Data publicării:
oi la pascut

De mai bine de cinci ani, ciobanii din 26 de localităţi din Bistriţa Năsăud se plâng că mai sunt lăsaţi să îşi ducă oile la păscut. Atunci, păşunile pe care îşi duc mioarele de generaţii întregi au fost transformate în rezervaţie ştiinţifică. Ciobanii spun că au mult de pierdut.

Animalele sunt benefice pentru pământ, că de aceea le-a şi creat Dumnezeu”, spune fermierul Gheorghe Moț.

Primarii le ţin partea.

Cum pot eu să îi spun la badea Gheorghe, badea Ion din Romuli ca nu mai are voie să iasă cu oile, că cineva de la Bucureşti a decis să nu le mai primească acolo?”, spune primarul comunei Romuli, Ioan Moniță.

Conducerea Parcului Naţional spune că legea este de partea lor și îi acuză pe ciobani că vor să ducă oile la păşunat doar ca să încaseze subvenţii de la stat.

„Venim noi în 2010... de când se dau fondurile astea de la APIA, că nu exista un interes înainte, nu se păşuna înainte”, spune Ioan Muntean, şeful pazei din Parcul Naţional Munţii Rodnei.

„Dacă o sută de ani oaia nu a deranjat o anumită plantă, de ce o deranjează tocmai acum?”, spune, în schimb, Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud.

Pentru a rezolva problema, cinci primării au dat statul în judecată, pe motiv că nu le respectă dreptul la proprietate. Parcul Naţional Munţii Rodnei a fost constituit în 2000 pe terenurile primăriilor din zona Bistriţei-Năsăud, fără ca proprietarii să fie despăgubiţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri