Reacţia sindicatelor din sănătate după anunţul făcut de Guvern privind gărzile suplimentare

Data publicării:
spitalul universitar fb-1

 

Doctorul Florin Chirculescu apreciază ca pe un „lucru pozitiv” faptul că a venit o ofertă din partea Guvernului, însă a precizat că nu poate spune dacă această ofertă va fi sau nu acceptată de colegii săi.

„În momentul acesta, comunicatul Ministerului Sănătăţii trebuie să îl judecăm şi să vedem cum se traduce oferta în lei, adică în tariful orar pe gărzi suplimentare. Deci să vedem care e câştigul, să îl anunţăm colegilor noştri, pentru ca ei sa îşi exprime poziţia. Asta presupune puţin timp, dar noi sperăm ca luni să dăm un comunicat pe tema aceasta”, a spus dr. Florin Chirculescu.

Acesta a apreciat ca fiind „un lucru pozitiv” faptul că s-a primit această ofertă, având în vedere că săptămâna aceasta nu a fost cea mai bună comunicare cu Guvernul.

„Rămân la părerea mea că negocierile şi discuţiile trebuie să aibă loc faţă în faţă şi din 28 iulie noi nu i-am mai văzut pe miniştri. E o ofertă pe care să o luăm în considerare, să o analizăm cu maximum de atenţie şi să o expunem colegilor, să vedem ei ce doresc”, a spus vicepreşedintele Federaţiei „Solidaritatea sanitară”.

Acesta a vorbit şi despre Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde medicii au ameninţat că nu vor mai asigura gărzile începând de luni, precizând că liniile de gardă sunt acoperite şi pentru această zi.

La rândul său, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat pentru News.ro că plata gărzilor suplimentare efectuate de medici reprezintă doar o victorie de etapă, iarnegocierile cu Ministerul Sănătăţii şi cu cel al Muncii vor continua pentru găsirea de soluţii şi pentru personalul tehnic administrativ din sănătate, dar şi pentru funcţionarii din direcţiile de sănătate publică.

Marius Sepi a precizat că decizia Guvernului este un prim efect al negocierilor începute de Federaţia Sanitas.

„Mă bucur că sintagma „Sănătatea devine prioritate naţională”, care a apărut la întâlnirea cu premierul, nu a rămas ca pe timpuri doar un mesaj politic şi că premierul a înţeles argumentele pe care i le-am dat. Am fost adepţii unor negocieri responsabile, nu să pornim anumite categorii sociale împotriva altora. Este o victorie de etapă. Aşa cum a declarat şi ministrul Vlad Voiculescu, vom continua negocierile pentru că un ochi râde şi altul plânge. Vom continua să găsim soluţii pentru ca personalul tehnic administrativ şi funcţionarii publici din direcţiile de sănătate publică să intre cu aceleaşi drepturi din Ordonanţa 20/2016”, a spus prim-vicepreşedintele Sanitas.

Acesta a mai precizat că prin Legea de salarizare, Federaţia Sanitas solicită echilibrarea veniturilor între colegii din spitalele neclinice în raport cu cele clinice, dar şi aducerea salariilor asistenţilor sociali la nivelul celor din sănătate.

Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă că Guvernul va aloca aproximativ 100 de milioane de lei pentru plata gărzilor suplimentare efectuate de medici începând din octombrie, iar mecanismele găsite pentru alocarea sumelor nu afectează fel prognozele de deficit bugetar.

„Cu alte cuvinte, creşterea veniturilor pentru gărzi va fi finanţată printr-un control mai strict al cheltuielilor şi prin măsuri de reducere a risipei din sistem. Reglementarea se va face prin Ordonanţă de Urgenţă conform discuţiilor avute în Guvern”, precizează MS, care arată că demersul privind gărzile se înscrie într-o preocupare mai largă a sa şi a Ministerului Muncii, de reformare a organizării resursei umane în Sănătate.

„Sistemul sanitar trebuie să aibă grijă în primul rând de oameni: de pacienţi şi de medici. Orice măsură decisă în favoarea medicilor este un beneficiu direct şi pentru pacienţi”, consideră ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu.

MS aminteşte că a luat un set de măsuri în favoarea medicilor precum creşterea plăţii gărzilor suplimentare prin raportarea la salariul de bază majorat de la 1 august, termenul pentru definitivarea paşilor legislativi fiind 1 octombrie, au crescut salariile de bază ale medicilor din sistemul public de la 1 august, odată cu intrarea în vigoare a OUG 20/2016, pentru care Guvernul a prevăzut un miliard de lei. De asemenea, gărzile suplimentare vor fi efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, avantajul fiind că astfel gărzile vor fi considerate atât vechime în muncă, cât şi vechime în specialitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri