Sari la conținut

Recomandările Poliției Române pentru utilizatorii rețelelor de socializare

Poliţia Română le recomandă persoanelor care folosesc reţelele de socializare să nu dea informaţii personale, să nu posteze fotografii proprii, să nu accepte să se întâlnească direct cu necunoscuţi, să nu instaleze programe din surse nesigure şi să anunţe apropiaţii sau să sesizeze poliţiştii dacă persoanele cu care comunică în mediul on-line le ameninţă, le transmit mesaje cu tentă sexuală sau poze cu conţinut pornografic, le îndeamnă să consume alcool şi droguri sau le trimit „provocări” care le-ar putea face rău.

tastatura, calculator, internet, posibil hacker

„Fiţi prudenţi în a oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre voi sau familie, cum ar fi: numele, vârsta, CNP-ul, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care învaţaţi ori locul de muncă. Prietenii din mediul online trebuie sa fie doar persoane pe care le şi cunoaşteţi în realitate”, atenţionează Poliţia Română, potrivit News.ro.

În cazul în care în discuţiile de pe reţelele de socializare sunt persoane care jignesc, ameninţă, transmit mesaje cu tentă sexuală sau poze cu conţinut pornografic, îndeamnă la consumul de alcool şi droguri sau transmit „provocări" care implică o acţiune ce ar putea afecta viaţa sau integritatea corporală, trebuie anunţaţi imediat apropiaţii sau sesizată Poliţia.

„Nu acceptaţi niciodată să vă întâlniţi direct cu o persoană cunoscută pe Internet -  oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt şi astfel puteţi deveni victima traficului de persoane sau a altor întâmplări tragice”, este un alt avertisment transmis de Poliţie.

De asemenea, cei care folosesc Internetul nu trebuie să dea parola de la email altor persoane, deoarece acestea pot trimite din acele adrese de email mesaje jignitoare în numele titularilor sau pot folosi contul pentru a intra pe site-uri interzise.

Accesul la reţelele de socializare trebuie restricţionat, astfel încât să poată fi vizualizate doar de către prieteni. De asemenea, Poliţia recomandă evitarea postării pe Internet a fotografiilor personale.

„Aveţi în vedere că nu tot ceea ce citiţi sau vedeţi pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, adult sau copil, multe din ele fiind neverificate sau eronate. De asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată”, atenţionează Poliţia Română.

Un alt avertisment este legat de instalarea pe calculator a unor programe sau aplicaţii din surse nesigure sau din link-uri primite pe e-mail, care pot conţine viruşi şi pot produce pagube irecuperabile.

„În cazul în care primiţi pe e-mail mesaje de la persoane necunoscute, nu le deschideţi. De asemenea, nu accesaţi link-uri sau ataşamente primite odată cu astfel de mesaje”, atenţionează sursa citată.

Poliţia Română desfăşoară o companie de informare privind jocurile video şi riscurile la care sunt supuşi copiii care le accesează online, după ce în ţările vecine, în special cele în care se vorbesc limbi slave, au existat adolescenţi care s-au sinucis în urma unor jocuri găsite pe internet.

Reprezentanţii Poliţiei spun că nu există astfel de cazuri în România, dar trebuie atenţionaţi copiii şi părinţii asupra riscurilor acestor jocuri, printr-o campanie la care participă psihologi şi ofiţeri de la criminalitate cibernetică.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Ramona Dabija, a declarat, vineri, pentru News.ro, prieteniile din lumea virtuală pot fi fatale, de aceea trebuie atrasă atenţia părinţilor cu privire la jocurile video de pe internet şi la pericolul la care sunt expuşi copiii.

Un astfel de joc online este „Balena Albastră”, lansat în Rusia şi din cauza căruia peste 130 de adolescenţi s-ar fi sinucis.

Săptămâna trecută, trei tineri din Chişinău au murit după ce s-au aruncat în gol. Doi dintre ei, în vârstă de 15 şi 16 ani, au sărit de pe o clădire cu 18 etaje, iar autorităţile ar fi găsit dovezi pe paginile lor de socializare că ar fi participat la jocul „Balena Albastră”, potrivit Unimedia. Cel de-al treilea tânăr s-a aruncat de pe o clădire cu 14 etaje.

Jocul impune celor care îl practică să îndeplinească mai multe provocări, care pot ajunge până la a se arunca de pe acoperişuri.

Vineri, cinci elevi de la o şcoală generală din municipiul Iaşi au ajuns la spital, după ce au leşinat în timp ce jucau, într-o pauză, un joc ce presupunea să îşi ţină respiraţia. Surse din rândul medicilor spun că elevii ar fi pus în practică o variantă a jocului „Balena Albastră”, în timp ce surse din Poliţie, care a deschis o anchetă în acest caz, afirmă că ar fi vorba doar despre o idee lansată de unul dintre copii. 

Etichete: IGPR , retele socializare , balena albastra , jocuri periculoase , pericolul de la internet

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale