Refugiat din Siria, bursier în România

Data publicării:
refugiat bursier

Un refugiat sirian poate da lecţii nu doar de română, ci şi de istorie colegilor săi de facultate. A ajuns în ţara noastră doar de un an, dar e deja bursier la Facultatea de Istorie de la Galaţi.

Maamoun are 26 de ani şi este din Siria. Anul trecut, a fugit din ţara lui şi a ajuns în România, la Galaţi. A învăţat imediat limba română, a dat la facultate şi a intrat al treilea la Istorie.

După un an, eu vorbesc, acum limba mea e bine”, spune Maamoun Mohammad.

Îndrumător i-a fost Camelia, o profesoară de istorie care pe atunci făcea voluntariat la Centrul de Refugiaţi din Galaţi. Femeia a pregătit şi alţi migranţi.

Am avut două săptămâni să-i învăţ istoria românilor. Au mers ca orice cetăţean român, au dat examen şi rezultatul a fost Maamoun 97 de puncte din 100 şi Ayman 85 de puncte din 100”, spune Camelia Nenu, profesor de istorie.

Cred că o să fie o experienţă inedită, cu totul nouă - e prima oară când avem doi studenţi străini - şi una interesantă pentru că ei vin cu propria lor perspectivă şi propria lor experienţă, cred că nu foarte fericită”, spune Ion Cordoneanu, decanul Facultăţii de Istorie.

Maamoun îşi caută acum o slujbă. Vrea să lucreze într-un spital, pentru că a absolvit facultatea de asistenţi medicali în Siria şi de curând a obţinut dreptul de liberă practică în România.

Sper să am şansa aici, în România, să fiu cineva bun şi familia mea să fie fericită pentru mine şi să ajut oamenii cum pot”, spune Maamoun.

Mohammad, originar din Irak, a venit în acelaşi grup de refugiaţi. Lucrează ziua la o fermă, ca să-şi asigure traiul, iar seara merge la cursuri, pentru ca la anul să devină şi el student.

Ştiu că este un pic dificil, dar voi încerca tot ce-mi stă în putere să încep să studiez, să devin inginer”, spune Mohammad Gasmala, refugiat.

Până în vara acestui an, România a primit 710 refugiaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri