Reguli noi pentru creditele bancare

Data publicării:
banca client

Bancherii nu vor mai putea să-i lase pe oameni fără casele luate pe credit, înainte să găsească soluţii de reducere a ratelor pentru restanţieri, prevede proiectul iniţiat de Protecţia Consumatorilor.

„Până acum banca putea să execute clienţii doar în baza contractului, acum va trebui să dovedească în instanţă că au încercat să negocieze cu clienţii, să facă o rescadenţare şi executarea ar fi o ultimă măsură”, spune Ana-Maria Masoud, reprezentanta unei asociaţii de clienţi ai băncilor.

Chiar dacă ajunge la executarea silită, clientul va avea încă o şansă să facă rost de bani, potrivit aceluiaşi proiect.

„Îi oferă consumatorului posibilitatea să aibă la dispoziţie 6 luni pentru a-şi vinde imobilul, timp în care dacă nu se va găsi o soluţie, creditorul va începe lansarea procedurii de executare silită”, spune Bogdan Marcel Pandelică, preşedintele ANPC.

Băncile nu vor mai putea să vândă creditele către recuperatori de datorii fără să-i anunţe mai întâi pe restanţieri. Iar recuperatorii nu vor mai putea să-i hărţuiască pe datornici.

Clienţii vor fi feriţi de creşterile de comisioane şi dobânzi nejustificate, iar banca va trebui să le ceară acordul pentru orice modificare. Mai mult, băncile vor fi obligate să lase răgaz clienţilor să compare ofertele de credite până la semnarea contractului.

Singurele comisioane admise într-un contract de credit sunt, în principal, două: comision de analiză, care este în sumă fixă, apoi mai poate fi un comision de administrare sau comision de cont curent”, spune Irina Chiţu, specialist financiar.

Actualul proiect de ordonanţă nu mai pomeneşte nimic despre darea în plată, aşa cum apărea într-o versiunea anterioară. Noile reguli se vor aplica doar contractelor ipotecare încheiate după aprobarea ordonanţei, nu şi celor vechi.

Pentru cei care nu-şi mai pot achita ratele la bancă şi nici nu ajung la vreo înţelegere cu banca, atunci Parlamentul rămâne singura speranţă - aici urmează să fie rediscutată legea dării în plată, cea care ar permite cheile de la casă către bancă şi astfel să scape de restul datoriei.

Bancherii se feresc deocamdată să spună dacă sunt de acord cu proiectul de ordonanţă şi vor cere lămuriri de la Protecţia Consumatorilor. Peste 70.000 de români au restanţe la plata creditelor garantate cu imobile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate