Reportaj Digi24, cu camera ascunsă. Ce avantaje au șoferii Uber față de taximetriști

Data publicării:
Barcelona Cabs Strike Against Uber Taxi App
Foto: Guliver/GettyImages

Modificarea legii taximetriei a fost aprobată recent în şedinţa de guvern, aşa cum au vrut taximetriştii. Mai exact, aplicaţiile de car-sharing, precum Uber şi Taxify, să fie puse să respecte legislaţia pentru transporturi şi taximetrie. Însă guvernanţii ignoră un lucru. Cetăţenii sunt mult mai mulţumiţi de serviciile Uber. Până şi foştii taximetrişti devin şoferi Uber în ultima vreme. Ce îi motivează, dar şi cum schimbă lucrurile legea discordiei, într-un reportaj Digi24, filmat cu camera ascunsă.

Cu o simplă aplicație descărcată pe telefonul mobil, poți călători oriunde cu Uber, mai ieftin decât cu taxiul. Prețul minim al unei curse este 10 lei și e stabilit de aplicație. Clientul știe dinainte cât trebuie să plătească.

Șofer Uber: Poate să fie și 20 de lei minim. Cum ar fi cursa asta nu mai face 10 lei, face 20. Depinde. E în funcție de trafic. Oricum ar ieși, tot e puțin mai ieftin decât la taxi.

Clienţii Uber găsesc mașini rapid și nu sunt refuzați nici măcar pe distanțele scurte. Pot călători chiar dacă nu au bani la ei, deoarece aplicația le ia bani din cont. Atraşi de câştigurile mai mari, tot mai mulți șoferi de taxi se transferă la Uber.

Șofer Uber: Facem 17, 18, 20 de milioane de lei pe săptămână.

Plata taxelor și impozitelor de către șoferii Uber e calculată în procente.

Șofer Uber: O dată îmi ia Uberul 25%(...) Din ce plătiți dumneavoastră acuma, 25% se duc direct la ei. (...) Mie Uberul nu-mi dă mie banii direct, ci printr-o firmă, ăla la rândul lui zice că-mi plătește mie taxele. Din 75%, mai dau 10% firmei, îmi mai rămân mie 65%, iar din ăștia plătesc eu gazul și restul îmi rămân mie.

Pentru șoferii de taxi, lucrurile sunt mai complicate.

Șofer taxi: Are un plan pe zi de 1 milion două sute (120 RON n.r.) și restul e al lui. Eu în fiecare zi trebuie să-i fac un milion două sute. După aia mă gândesc la benzină, la gaz, după aia mă gândesc la ce fac pentru mine.

Din cauza Uber, șoferii de taxi se plâng că nu mai au clienți.

Șofer taxi: Nu prea mai merge treaba. Se simte că nu mai duci bani acasă. Muncești pentru plan, sunt doi șoferi pe mașină și te chinui să faci plan, să faci alea și când e să duci și tu câteva sute acasă de mâncare... Nu mai merge.

În ultimele săptămâni, șoferii de taxi au protestat în fața Guvernului pentru interzicerea Uber și a celorlalte aplicații de transport persoane. Ei reclamă că şoferii de la Uber nu plătesc aceleași taxe și impozite ca ei.

Șofer taxi: Dacă ne cer și nouă 20-25%, eu sunt de acord să meargă încontinuu.

În urma protestelor recente, Guvernul a modificat vineri Legea taximetriei îndeplinind cerințele taximetriștilor. Reprezentanții Uber au declarat că-și vor continua activitatea:

Ordonanța nu schimbă cu nimic lucrurile pentru Uber în România. Vom continua să operăm ca până acum. Mai mult, Guvernul și-a exprimat clar intenția de a reglementa sectorul de ridesharing printr-o ordonanță separată, în săptămânile următoare. Apreciem angajamentul Guvernului de a grăbi adoptarea unei legislații moderne pentru a răspunde nevoilor pasagerilor și șoferilor din România.

Șofer Uber: Maestre, sincer să fiu, eu am auzit un senator. Sunt mulți șmecheri care și-au băgat câte 200-300 de mașini la Uber. Înțelegeți?

Reporter: Politicieni?

Șofer Uber: Păi, da.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri