Protecția Copilului, despre situația fetei de 11 ani însărcinată: Se știa din august. Mama a refuzat cu vehemență avortul terapeutic

Data actualizării: Data publicării:
fetita gravida
Foto cu caracter ilustrativ: Captură video

Fata în vârstă de 11 ani însărcinată în luna a cincea poate să rămână în grija familiei şi miercuri a fost internată în spital pentru analize medicale, a declarat şefa Serviciului Prevenţie, Intervenţie, Situaţii Speciale din cadrul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Tulcea, Camelia Blendea. Potrivit acesteia, situaţia copilei a fost adusă la cunoştinţa DGASPC încă din luna august, atunci când un adolescent în vârstă de 16 ani a fost anchetat pentru săvârşirea unor infracţiuni.

„Din start s-au purtat discuţii şi cu fata şi s-a încercat responsabilizarea mamei şi ducerea către ideea unui avort terapeutic, pentru că la 11 ani o copilă nu e pregătită să ducă sarcina până la capăt. Mama a refuzat cu vehemenţă şi a fost însoţită la câteva programări de consultaţii ginecologice, dar ne-am lovit de câteva impedimente şi controlul nu a fost dus la bun sfârşit, iar astăzi am reuşit să ajungem la spital şi pe o internare de 24 de ore să facem o evaluare a stării de sănătate a fetei”, a afirmat Camelia Blendea.

Reprezentanta DGASPC a mai spus că instituţia va urmări evoluţia sarcinii minorei în vârstă de 11 ani şi şase luni şi că în comunitatea din care provine mama minoră a mai fost înregistrat un caz similar anul acesta.

"Anterior cu o lună sau două, am mai avut un caz similar în comunitate. Tot 11 ani şi un pic, 12 ani, familia fiind cu altă educaţie, cu alte repere sociale, mama de bunăvoie a spus că recurge la avort terapeutic şi au fost la Constanţa, pentru că aici, la Tulcea, nimeni nu a vrut să-i facă, dată fiind vârsta. A fost apoi în atenţia noastră puţin", a menţionat Camelia Blendea pentru Agerpres.

Potrivit sursei, minora poate să rămână în familie.

"Minora nu este de preluat în sistem. Acasă sunt condiţii. Cu ajutorul fundaţiei (Sera, n.red.) s-a achiziţionat imobilul, există bunuri de folosinţă decentă, copiii merg la şcoală. Că ea a refuzat la un moment dat să meargă la şcoală e o altă poveste, dar ea este pe componenta de consiliere psihologică a fundaţiei şi beneficiază de tot sprijinul ca să-şi continue studiile şi să termine măcar patru clase. Deja are doi ani de repetenţie", a mai spus reprezentanta DGASPC.

Asistentul comunitar al Primăriei comunei Valea Nucarilor, Stela Popa, a afirmat că anul acesta în satul Agighiol a mai fost un caz de mamă minoră.

"În cazul celeilalte, de 15 ani, s-a făcut educaţie pentru sănătate şi din punct de vedere sexual, dar cu toate acestea nu s-a putut evita sarcina", a declarat Stela Popa.

Potrivit DGASPC, lipsa orelor de educaţie sexuală în şcoli, accesul nelimitat la Internet, lipsa interesului părinţilor pentru copii sunt doar câteva dintre cauzele creşterii numărului mamelor minore din judeţ.

De la începutul acestui an, în judeţul Tulcea, s-au înregistrat 18 cazuri de mame minore, doar două dintre ele cu vârste mai mari de 16 ani.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri