Traficul rutier pe bulevardul Basarabia, pe sensul de mers dinspre strada Câmpia Libertății către bulevardul Nicolae Grigorescu, va fi restricționat începând de joi, ora 00:00, pentru lucrări de remediere a unei surpări și pentru prevenirea riscului de prăbușire a carosabilului.
Măsura va rămâne în vigoare până la finalizarea intervențiilor și remedierea deficiențelor, potrivit unui comunicat transmis de Brigada Rutieră a Capitalei.
„Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de vehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu atenție sporită, să păstreze distanța de siguranță în mers, să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită, precum și indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren”, mai spune sursa citată.