Sari la conținut

Revelion 2018. Petrecerile care vor avea loc în București

Bucureştenii petrec Revelionul şi în stradă. Primăria Generală aşteaptă peste 50.000 de oameni în Piaţa George Enescu, iar administraţia Sectorului 3 estimează în jur de 15.000 de spectatori la concertul din parcul IOR. Ambele evenimente încep la ora 19.00 şi se vor încheia după primele ore ale noului an.

Primăria Capitalei a renunţat la tradiţionalul concert de Revelion din Piaţa Constituţiei şi a mutat scena în Piaţa George Enescu, lângă Ateneu, pentru o super-petrecere. Cei mai importanţi artişti din România şi Republica Moldova, dansatori şi balerini vor face spectacol, de la 19, până după prima oră a noului an. Organizatorii anunţă că show-ul de mâine seară este cel mai mare din istoria Bucureştiului şi la el vor contribui 400 de surse de lumini rotative, trape, efecte speciale, flăcări şi lasere.

Petre Năstase, organizator: „HIT Revelion este un concept care, practic, descrie istoria muzicală recentă a industriei muzicale româneşti. O să aibă un traseu, scena. Se transformă dintr-un pick up într-un tonomat, dintr-un tonomat într-un magnetofon, dintr-un magnetofon într-un device modern de ascultat muzică şi de play-at. La mulţi ani, Bucureşti, la mulţi ani, România! Veniţi în Piaţa George Enescu!”

În parcul IOR, din sectorul 3, petrecerea de Revelion este tot tematică şi începe cu sunet de tulnice.

Mioara Matei, organizator: „Pentru că intrăm în anul 2018, evident tematica Revelionului din acest an este legată de Centenarul Marii Uniri. Practic, îi aşteaptă un spectacol gândit astfel încât să acopere cei 100 de ani ai României Mari.”

Distracţia din parcul IOR va fi asigurată de Taraful Daniel Bădoi, Crina Matei, Cornelia Tihon, Cobzality, La Familia, Bosquito şi Voltaj, iar focurile de artificii vor fi acompaniate de fanfară.