Revolta primarilor după „revoluția fiscală”: „Îi iei omului 40 de lei și apoi îi zici că îi dai 1,25 lei”

Data publicării:
economie bani crestere salariu foto ins insse ro 06 08 2015

Revoltă printre primarii de oraşe faţă de „revoluţia fiscală” a Guvernului Tudose. 217 primari de oraşe din România, reuniţi în Asociaţia Oraşelor, atacă dur măsurile fiscale, susţinând că bugetele locale se vor reduce cu aproape 40 la sută. Edilii califică drept „cinice” explicaţiile Executivului pentru introducerea acestor măsuri. Într-un comunicat de presă, Asociaţia Oraşelor susţine că doreşte ca primarii să nu mai fie dependenţi financiar de factorii politici.

Ionel Chiriță, președintele executiv al Asociației Orașelor, a spus la Digi24 că așteaptă date concrete de la Guvern – care sunt sumele alocate și cum vor ajunge acestea la municipalități.

„Pe promisiuni nu putem să mergem, pentru că au fost făcute multe promisiuni și nu au fost onorate”, a spus el.

Edilul a spus că au existat discuții cu reprezentanți ai Guvernului pe tema Codului fiscal, dar că AOR nu a fost consultată înainte de adoptarea, săptămâna aceasta, a Ordonanței de Urgență prin care a fost scăzut impozitul pe venit, ceea ce afectează bugetele primăriilor.

„Dacă vom scădea de la 16% la 10%, vom avea o scădere de 40 la sută. Vă dați seama ce vom face pentru că impozitul pe venit reprezintă cea mai importantă sursă de unde trebuie să faci dezvoltare. Ceea ce ni se oferă acum, o creștere de la 41,75% la 43% (a procentajului din impozitul pe venit care rămâne la primării, n.r.), este chiar cinică. Îi iei omului 40 de lei și apoi îi zici că îi dai 1,25 lei.

Edilul spune că nu creșterea salariilor, care a lăsat deja mai multe primării fără bani, este problema.

Nu poți să fii primarul unei urbe și să ai salariul mai mic sau egal cu al unui paznic la o întreprindere privată, sau chiar de două ori mai mare. Salariile nu sunt cauza insuficienței financiare”, spune edilul.

Soluția, în opinia lui Ionel Chiriță, este dialogul cu administrația centrală, pentru a găsi sursele necesare de finanțare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...