România, aleasă membru al Consiliului Executiv al UNESCO, după o absență de 14 ani

Data publicării:
Statele Unite ale Americii au cerut oficial reintegrarea în UNESCO
UNESCO Foto: Profimedia Images

România a fost aleasă membru cu drepturi depline al Consiliului Executiv al UNESCO pentru mandatul 2025-2029. Anunțul a fost făcut de ministerul Educației, care precizează că țara noastră revine în acest for după o absență de 14 ani.

„România a fost aleasă (cu un număr total de 135 de voturi) membru cu drepturi depline al Consiliului Executiv al UNESCO pentru mandatul 2025 - 2029. Alegerile au avut loc vineri, 7 noiembrie. în cadrul celei de-a 43-a sesiuni a Conferinţei Generale UNESCO, desfăşurată la Samarkand (Uzbekistan). Ministrul Educaţiei şi Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a anunţat intenţia României de a candida pentru această poziţie şi a solicitat în acest sens sprijinul ţărilor membre în reuniunea din 1 noiembrie a Conferinţei Generale UNESCO”, informează Ministerul Educaţiei.

Prin rolul de membru, România va consolida angajamentul de a promova educația, știința, cultura și comunicarea, pilonii misiunii UNESCO.

„Această alegere reprezintă recunoașterea angajamentului constant al României față de valorile și obiectivele UNESCO în domeniile educației, științei, culturii și comunicării, precum și a respectului de care se bucură țara noastră în această arenă globală. Prin această reușită, România își consolidează rolul în promovarea societății bazate pe cunoaștere, a dialogului internațional și a cooperării culturale și științifice”, arată ministerul.

Mandatul din Consiliul Executiv va permite ţării noastre să contribuie direct la implementarea Programului de activităţi pentru perioada 2026 - 2029 al organizaţiei şi la adoptarea deciziilor strategice privind agenda globală a educaţiei, ştiinţei, culturii şi comunicării. România îşi propune să pună în valoare bune practici şi experienţe relevante, să sprijine consolidarea societăţii bazate pe cunoaştere, reducerea decalajelor de incluziune digitală, promovarea culturii ca bun public, precum şi apărarea libertăţii de exprimare şi a siguranţei jurnaliştilor.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine