Sari la conținut

România va avea un nou centru de refugiaţi. Ce spun localnicii

Sirianul, irakianul sau iranianul de Crevedia. Îi vom găsi, de anul viitor, în localitatea din Dambovita, unde autorităţile construiesc un centru pentru refugiaţi. Informaţia a stârnit vâlvă în comună. Iniţial, oamenii au fost speriaţi de ideea că vor avea vecini musulmani, dar au renunţat rapid la temeri şi chiar au veni cu soluţii de a-i integra pe străini.

Portar: Refugiaţi e cuvântul spus, dar terminat... vine musulmani aici! Nu ştiu când vine, că prima dată va fi o construcţie de cel puţin doi ani de zile, reabilitează gardul şi toate alea. A dat donaţie, ce a dat mobiliere şi toate alea. Musulmanul vine ca un copil nou-născut.

Paznicii sunt primii din comună care au aflat despre intenţiile autorităţilor de a transforma complexul studenţesc din Crevedia - singurul loc unde până în urmă cu câţiva ani invăţau etnicii români care primeau burse din partea statului.

Acum locul de aproape 4 hectare se află în paragină. Sătenilor le vine greu să creadă că fosta şcoală de cadre se va transforma în cămin pentru refugiaţi.

Localnic: Dar sunteţi sigură că... aici vor fi refugiaţi?

Reporter: Ziceați că fac altceva?

Localnic: Da, că face un azil de bătrâni.

Inspectoratul pentru Imigrări a obţinut deja 800.000 de euro, nerambursabili, de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru a amenaja la Crevedia un nou centru pentru refugiaţi. Totul ar urma să fie gata în maximum 2 ani.

Maria Moiş, jurnalist Digi24: Aici vor locui pentru început cel puţin 100 de refugiaţi care ajung la noi în ţară din Siria sau Irak. Ulterior capacitatea de cazare se va extinde la 500 de locuri, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări.

Ion Marin, localnic: Păi de ce să avem de ăia aici? Ce face ăia? Munceşte ăia? Mai bine să nu îi aducă aici. Păi se umple aici România de fel de fel de străini.

Localnicii nu sunt încântaţi că la ei în comună vor ajunge străini din Orientul Mijlociu.

Ion Marin, localnic: Păi da, doamnă, dar noi ne înţelegem cu ei? Nu ne înţelegem, că noi nu ştim să vorbim ca ei.

După un moment de meditaţie, se rezăgândeşte.

Ion Marin – localnic: Dacă îi place munca merge cu mine la pădure şi munceşte, îşi ia şi el bani. Dacă nu e oi ca la ei acolo în continuare, şi e carne de porc, carne de pui de aici de la abator, mănâncă că nu are încotro, ce mănâncă, face foamea?

Localnic: Aici la abator, sunt destul de multe locuri aici în Crevedia. Să vină cât de mulţi, cât de mulţi să vină domnişoară!

Localnică: Nu ştiu, nu aş fi de acord. Ar fi un pericol pentru noi, aşa gândesc eu. Locuiesc la vreo 15 kilometri ş,i totuşi, s-ar putea să se înmulţească

Vânzatoare: Eu cred că sunt oameni şi oameni nu trebuie discriminaţi, că totuşi nu cred că ar aduce chiar aşa, pe oricine.

România are acum şase centre pentru refugiaţi, dar care au o capacitate de cazare de doar 900 de locuri. Deşi anul trecut peste 2000 de străini au cerut ststului român protrecţie, gradul de ocupare este de doar 40%.

Ermina Mihai, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Imigrări: Există o dinamică. După parcurgerea procedurii de azil şi obţinerea unei forme de protecţie părăsesc centrele şi merg în comunitate.

Cei mai mulţi imigranţi au ajuns în ţara noastră în 2017: aproape 5.000.

Etichete: musulmani , centru de refugiati , refugiati in romania

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale