Video Ruine, paragină și clădiri care stau să cadă. Centrul istoric al Brăilei este un peisaj dezolant din cauza nepăsării proprietarilor

Data actualizării: Data publicării:
cladiri paragina braila strada regala pescarus hotel centrul vechi istoric
Bucăţi de tencuială sau chiar pietre au căzut sub privirile trecătorilor din centrul vechi al Brăilei. Foto: captură video Digi24

Ruine, paragină și clădiri istorice care stau să cadă. Este peisajul dezolant care îi întâmpină pe ultimii turiști care vor să viziteze fostul Porto Franco de acum un secol, din Brăila. Zeci de imobile zac abandonate, ajunse așa din cauza nepăsării proprietarilor. Primăria îi supraimpozitează și împarte amenzi, dar cei care dețin imobilele sunt greu de înduplecat.

Centrul vechi din Brăila este un loc încărcat de istorie. Atmosfera plină de rafinament arhitectural de la începutul secolului 20 este umbrită acum de clădirile care mai au puțin și se prăbuşesc. Localnicii privesc cu amărăciune la ce a mai rămas din frumusețea de odinioară.

- „Cum era odată și nu...E...Mai are puțin și cade”.

Reporter: Nu vă e teamă să mergeți pe aici?

- „Ei ba nu. Dar nu avem încotro. Uite cum a căzut”.

- „Oribil. Eu nu înțeleg a cui e proprietatea de nu ia nicio măsură pentru a fi măcar fațada renovată”.

- „Păcat de arhitectură. Sincer mie îmi pare rău de clădire. O știu de mult și nu e singura”.

Fostul hotel „Pescăruș”, de pe strada Regală, era cândva o emblemă a oraşului. Acum, pe acoperiș cresc arbori.

- „Foarte frumos, păcat de el. Au crescut și copaci”.

Reporter: Pe acoperiș.

- „Pe acoperiș, da”.

 - „Groaznică. Păcat de clădire, că e foarte frumoasă. Dacă ar fi renovată ar fi o splendoare pentru orașul nostru. E și periculoasă în același timp, că ne poate pica ceva pe cap”.

Dana Costache, jurnalist Digi24: Pe lângă aspectul dezolant, clădirile sunt un pericol pentru cetăţeni. Nu doar o dată s-a întâmplat ca bucăţi de tencuială sau chiar pietre să se prăbuşească sub privirile trecătorilor.

Situația afectează și turismul în zonă. Nu e loc sigur de plimbare.

Gabriel Lâlă, ghid de turism: „Am avut două turiste din Grecia în zona centrului istoric, unde era un capac de canalizare lipsă. Și am mai avut câteva incidente legate de câinii din centrul istoric dar și cu dalele desprinse de pe fosta stradă Regală”.

Autoritățile brăilene au aprobat supraimpozitarea cu 500% a clădirilor lăsate în paragină încă de acum 3 ani, dar măsura nu a schimbat situația radical.

Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila: „Am constatat că la început a existat o reticență foarte mare a proprietarilor de clădiri și o anumită supărare în unele situații. Unii dintre ei ne-au mai dat și în judecată. Sunt amendați, dar, din păcate, amenda este una foarte mică, prevăzută de lege, de maxim 2.500 de lei și pentru unii această sumă nu reprezintă absolut nimic”.

Anul trecut, cea mai mare suprataxă plătită de o persoană fizica a fost de 63.000 de lei, iar o persoana juridică a achitat 274.000 de lei.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Beneficiu la pensie pentru o categorie de pensionari. Consiliul legislativ a dat aviz favorabil
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine