Salariile la privat cresc cu picătura

bani lei putini

Anul acesta, angajaţii din mediul privat au avut parte de cele mai mici creşteri salariale din 2008 încoace. În medie, lefurile lor au crescut cu mai puţin de patru procente, arată un studiu al unei companii de consultanţă. Asta, în timp ce statul a cheltuit cu peste 10% mai mult pentru salariile angajaţilor din instituţiile publice, doar în primele şapte luni ale anului.

Patronii sunt tot mai zgârciţi cu propriii angajaţi. Anul acesta, salariile din companiile private au crescut, în medie, cu doar 3,7%, de aproape patru ori mai puţin decât în 2008, înaintea crizei financiare. Această situație are loc în condiţiile în care economia României înregistrează o creştere consistentă. Angajatorii nu se uită, însă, neapărat la mersul economiei.

Este vorba despre o precauţie pe care companiile din mediul privat o manifestă, având în vedere că perioada de criză a fost o perioadă de constrângeri în care au fost nevoite aceste organizaţii să aibă un control foarte atent al costurilor”, explică Nicoleta Dumitru, managerul diviziei de consultanţă în resurse umane al PwC.

Meciul Simona Halep-Jennifer Brady e acum în Digi Online, canalul Digi Sport 2. Descarcă aplicația pentru a vedea semifinala turneului de la Dubai pe telefon sau tabletă

E drept, sunt şi domenii cu majorări peste medie, cum s-a întâmplat în sectorul bunurilor de larg consum şi în comerţ. Chiar şi aşa, angajaţii din companiile private au motive să se uite cu invidie la bugetari.

salarii la privat grafica

În primele şapte luni, statul a cheltuit cu 10,2% mai mult pentru salariile acestora, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. 2016 este, practic, al cincilea an consecutiv în care angajaţii statului s-au bucurat de lefuri mai mari.

În ultimii opt ani, salariile bugetarilor au scăzut de două ori, pe fondul măsurilor de austeritate luate de guvernul Boc.

„Sunt pe de-o parte salarii foarte mici în sectorul bugetar, dar sunt si salarii mult mai mari, ca în sectorul privat, în anumite zone ale sectorului bugetar. Și numărul de salariați din sectorul bugetar nu pare mare, dar raportat la numărul de angajati din economie, în special din cea privată, vedem că România are un număr de bugetari prea mare”, arată Ionuț Dumitru, președintele Consililui Fiscal.

Statul are acum aproape un milion două sute de mii de funcţionari, într-o economie în care există puţin peste 4 milioane de contracte de muncă. Pe hârtie, soluţii pentru salarii mai mari ar fi.

Dacă vrem să avem bugetari mai bine plătiți şi servicii mult mai bune, avem două soluţii. Fie reuşim să creştem numărul de salariaţi în sectorul privat care, prin taxe şi impozite la buget, să reuşească să susţină sectorul bugetar, fie să restructurăm masiv sectorul bugetar ca să reuşim să plătim acolo unde este nevoie”, spune Ionuț Dumitru.

Viitorul nu arată însă prea bine. În 2017, salariile din mediul privat vor avansa tot în ritm de melc, în timp ce bugetarilor, viitoarea lege a salarizării unitare le-ar putea aduce noi creşteri de venituri.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate