Șase copii și tatăl lor au fost găsiți morți într-o garsonieră în Rovinari

Data publicării:
ambulanta smurd mediafax-1

FOTO: Mediafax Foto

Într-un comunicat de presă transmis luni, reprezentanții Distrigaz Sud Reţele spun că o echipă de intervenție a companiei a mers la blocul din Rovinari în care un bărbat și șase copii au murit intoxicați cu monoxid de carbon și au sistat alimentarea cu gaze a garsonierei în care locuiau cele șapte victime, relatează Mediafax.

"Precizăm că în urma măsurătorilor efectuate pe reţeaua de gaze din zonă nu s-au depistat scurgeri de gaze. Din primele cercetări s-a constatat că intoxicaţia cu monoxid de carbon a fost cauzată de o improvizaţie la instalaţia de utilizare a gazelor naturale”, spune Distrigaz.

Inițial, au fost descoperiți decedați bărbatul și cinci dintre copii, ulterior fiind găsit și un al șaselea copil - un băiețel de cinci ani -, care se afla în spatele unui fotoliu din garsonieră.

Primarul localității Rovinari, Dorin Filip, declara că locuința în care stăteau aceștia era încălzită cu o instalație termică improvizată, care în cursul nopții de duminică spre luni nu ar mai fi evacuat gazele în exterior din cauza vântului puternic, astfel că bărbatul și copiii acestuia s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Administratorul public al orașului Rovinari, Constantin Podaru, a declarat, la rândul său, că victimele au fost găsite după ce doi copii care locuiau la etajul întâi au ajuns la spital cu amețeli, stabilindu-se că s-au intoxicat cu monoxid de carbon și că sursa este garsoniera aflată la parter.

"S-a constatat că cei doi copii de la etajul întâi care au ajuns la spital s-au intoxicat cu monoxid de carbon și apoi s-a căutat sursa gazului, descoperindu-se că acesta provine de la garsoniera de la parter. Vecinii au spart ușa garsonierei și au descoperit cinci copii și tatăl acestora, care erau morți. Bărbatul a fost găsit într-o cadă din plastic, probabil făcea baie la momentul la care s-a produs tragedia", spunea administratorul public al orașului Rovinari.

Acesta a precizat că mama copiilor este plecată la muncă în Italia. Familia mai are un copil, o fată, care este cea mai mare dintre frați și care a scăpat cu viață întrucât a dormit la bunica sa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri