Satul în care mai locuiesc doar 15 familii: „Cum moare un om, cum se închide o casă”

Data actualizării: Data publicării:
ratez

Situație dramatică în fostele țări comuniste, care continuă să se confrunte cu un puternic declin demografic. Cel mai afectate sunt România și Bulgaria. Asta pentru că tot mai mulți oameni pleacă din aceste țări în căutarea unui trai mai bun în vestul Europei. Cei plecați își iau și copiii, iar populația rămasă este îmbătrânită. La începutul acestui an, România avea cu 125.000 de locuitori mai puțini față de 2018. Cu alte cuvinte, echivalentul unui oraș de mărimea municipiului Târgu Mureș a dispărut. În mod oficial, Guvernul știe că 9,7 milioane de români traiesc în afara granițelor. Mai mult 5 milioane au plecat din țară în ultimele câteva decenii. Principalele motive ale emigrării rămân corupția și sărăcia.

Case prăbuşite, bătrâni singuri şi copii puţini. Satele româneşti continuă să se golească într-un ritm alarmant. În căutarea unui trai mai bun, tinerii pleacă la oraş sau peste hotare şi, în urma lor, rămân, neputincioşi, părinţii şi bunicii.

În satul Rătez, din judeţul Gorj, ai impresia că ai ajuns la capătul lumii. Drumurile n-au văzut niciodată asfalt, iar de o parte şi de cealaltă a uliţelor, case ruinate, năpădite de buruieni. În acest sat, mai locuiesc acum doar 15 familii.

Accesul spre sat e greoi. Se face pe un drum pietruit. Odinioară, satul Rătez era comună. Trăiau aici în jur de 800 de oameni, dar cu fiecare an, s-a depopulat masiv. Odată cu plecarea tinerilor, s-au închis şi şcoala, şi banca şi primăria, iar satul a fost lipit de comuna învecinată.

Petre Lazăr – localnic: Toate casele sunt părăsite, cum le vedeţi, şi mai urmează să se mai părăsească. Cum moare un om, cum se închide o casă.

Puţinii localnici care îşi mai duc veacul în sătuc îşi amintesc cu nostalgie vremurile de demult când uliţele erau pline de viaţă. De pe banca de la poartă, nea Petre îi duce dorul fiicei care a plecat la muncă în Spania. Acum îl mai vizitează doar fiul.

Petre Lazăr – localnic: Puţină. Păi atunci era în jur de 200 de familii. Păi acum, dacă ne strângem la o pomană, când moare câte cineva, dacă mai suntem 40, dar cu câte doi din casă.

Singurii copii din sat sunt într-o familie. Sunt opt fraţi. Cel mai mic are doar două luni, iar cel mare 14 ani. Dorm îngrămădiţi în două camere. Tatăl munceşte în străinătate, iar mama îi îngrijeşte acasă.

Reporter: Sunt singurii copii din sat, nu?

Nicoleta Muja – localnică: Da. 5 băieţi şi 3 fetiţe avem.

Aşa îşi fac cumpărăturile bătrânii uitaţi de copii. O maşină urcă la ei în sat, încărcată cu mâncare. E singura şansă pentru localnici să-şi cumpere o pâine.

Reporter: N-aveţi magazin aici, nu?

Maria Muja – localnică: N-avem. Doamna vine prin sat, de unde luai eu acum. Luai o varză, un os pentru că am o căţea mare, copănele şi două pâini.

Maria Muja – localnică: Copiii sunt în altă parte şi noi rămânem pe aici.

Reporter: Copiii au plecat la oraş sau în străinătate?

-Ai mei au rămas în Bucureşti.

Trei din cele şapte sate din comuna Godineşti se confruntă cu aceeaşi problemă. Pierd oameni masiv.

Coman Aurariu - primarul localităţii Godineşti: Rătezul, pe vremuri, era chiar comună. Aveau bancă, aveau şcoală. Acum, din păcate, avem doar 50 de persoane care mai trăiesc acolo.

Anul trecut, în comuna Godineşti s-a născut un singur copil. Au fost înregistrate însă circa 30 de decese.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri