Scandal la CAS Prahova. Numele şi adresele beneficiarilor de carduri de sănătate au fost făcute publice

Data publicării:
Card de sanatate de la CNAS - digi24.ro

Soţul Loredanei Solomon nu a reuşit să intre în posesia cardului de sănătate anul trecut, când a fost după el la Ploieşti. Funcţionarii Casei judeţene de Asigurări de Sănătate i-au spus că documentul va fi trimis la Braşov, acolo unde locuieşte familia. Nu a ajuns, iar acum numele şi adresa soţilor Solomon apar pe lista asiguraţilor din Prahova care nu şi-au ridicat cardurile.

Nu mi se pare normal, absolut deloc să treacă adresele undeva public, trebuiau eventual să ne trimită o notificare acasă,” spune Loredana Solomon.

Aproape 20.000 de carduri de sănătate s-au întors la CAS Prahova, după ce Poşta nu i-a găsit pe beneficiari. Lista cu numele şi adresele celor care trebui să vină să-şi ia documentele a fost postată de circa jumătate de an pe site-ul Casei de asigurări, dar abia acum autorităţiule din domeniul protecţiei datelor au fost sesizate.

Am considerat faptul că, atâta timp cât până şi într-o carte de telefon, alături de nume este trecută şi adresa, am considerat că nu este chiar atât de grav,” explicăSimona Mihai, preşedinte CAS Prahova.

Alina Săvoiu - şef birou juridic din cadrul ANSPDCP: „Regula este că aceste date personale se pot dezvălui cu consimţământul persoanelor respective sau dacă există o prevedere legală care abilitează instituţia publică respectivă să facă această dezvăluire.”

Vasile Ciurchea - preşedintele CNAS: „Ceea ce nu a fost în regulă a fost adresa posesorilor de card, afişată pe site. Motiv pentru care instituţia responsabilă cu supravegherea datelor personalor a aplicat o amendă de 8.000 de lei Casei Prahova.”

Din vară, de la publicarea listei pe site-ul CAS Prahova, mai bine de jumătate dintre cei vizaţi au venit să-şi ia cardurile de sănătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri