Scaunele auto pentru copii, dilemă pentru părinţi

Data publicării:
scaune auto

E aglomeraţie mare în acest weekend în hipermarketuri. Şi, dacă de obicei clienţii se înghesuiau mai ales la rafturile cu produse alimentare, de data aceasta agitaţia s-a mutat la raioanele pentru copii. Părinţii grijulii se grăbesc să cumpere scaunele auto speciale pentru cei mici. În ciuda ofertei destul de variate sau poate chiar din cauza asta, clienţii sunt indecişi.

Pentru cei mai mulţi dintre părinţi, scaunul special reprezintă pe lângă siguranţă şi o modalitate prin care îi pot controla pe cei mici în timpul mersului.

Scaunele speciale pentru copii trebuie montate pe locurile din spate ale maşinii. Iar dacă minorul are până în trei ani, el trebuie supravegheat în permanenţă de un adult. Totuşi, pot fi montate şi pe scaunele din faţă, dar cu spătarul către parbriz. Şi asta numai după ce este dezactivat airbag-ul frontal. Dacă şoferii nu respectă aceste reguli vor fi amendaţi cu 4-5 puncte amendă şi 3 puncte penalizare. Unii totuşi nu se tem de sancţiuni.

Preţurile unor astfel de dispozitive variază între 200 şi chiar 800- 900 de lei. Cu toate astea, vânzările la hipermarketuri au crescut cu aproape 30 la sută în ultima perioadă.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri